Prigoana comunistă a secerat multe vieţi de femei tinere, care doreau să aibă control asupra propriei vieţi. Cea mai mare sperietoare era să rămâi însărcinată. În perioada când contraceptivele erau interzise, iar mijloacele de igienă intimă, mai ales feminină, lipseau cu desăvârşire, o sarcină nedorită era un chin.
Letiţia s-a stins din viaţă la numai 22 ani. Se pregătea de nuntă, dar întâmplarea făcuse să rămână însărcinată. I-a fost ruşine de cei care ar fi judecat-o pentru că este mireasă cu burta la gură. Sarcina ar fi putut fi mascată, puteau invoca o naştere prematură, dar ce te făceai cu numărătoarea celor mai puţin de 9-8-7 luni scurse de la nuntă?
Părinţii erau bine situaţi şi aveau relaţii să o scape de complicaţii. Femeile din „lumea bună“ avortau în condiţii igienice, supravegheate, chiar în spitale, internate sub diferite diagnostice acceptate de legea comunistă ca permiţând întreruperea de sarcină: probleme psihice, pericol de moarte la naştere etc.
Însă Letiţia n-a vrut să apeleze la familie şi a ţinut secretul. Numai sora ei a ştiut şi bineînţeles iubitul. Prin nişte prietene a găsit o femeie care ar fi putut rezolva „problema“. Moaşa fără patalama era experimentată, cu toată trusa de chiuretaj la îndemână. Fata a acceptat cu inima strânsă. Intervenţia n-a mers însă bine. Părinţii au aflat de la viitorul ginere ce s-a întâmplat.
Letiţia a sângerat abundent, hemoragia n-a mai putut fi oprită, iar fata s-a stins pe „masa de operaţie“ improvizată. A fost înmormântată cu jale mare, în rochia de mireasă.
Smaranda avea 26 ani când a murit. A lăsat în urmă un băieţel de 3 ani, soţul care nu s-a mai recăsătorit şi pe părinţii care nu au mai ieşit toată viaţa din doliu. Singura ei vină – a vrut să scape de o sarcină nedorită. A apelat la o moaşă-vraci, care le ştia pe toate şi le făcea pe toate. Dar şi acesteia îi era frică să fac