Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVA de 9% la pâine sau la tot circuitul grâu-pâine, în funcţie de decizia CE privind taxarea inversă

Publicat in Vremea Noua, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Guvernul va decide dacă va aplica TVA de 9% doar pentru pâine sau pentru tot circuitul grâu-pâine în funcţie de răspunsul Comisiei Europene privind continuarea taxării inverse la cereale după 1 iunie, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Manolescu.

“În ceea ce priveşte taxarea cu 9% a pâinii, efectele acestei măsuri depind foarte mult de sistemul de taxare inversă care va fi sau nu aplicat începând cu data de 1 iunie. Începând cu data de 1 iunie, România trebuie să aplice un sistem de taxare normală la cereale, ceea ce înseamnă că din punct de vedere al impactului evaluat pentru aplicarea cotei de 9% pe acestă existenţă sau non-existenţă a taxării inverse poate să influenţeze valoarea TVA de pe circuitul grâu-pâine”, a afirmat Manolescu la o conferinţă pe teme fiscale.

El a precizat că autorităţile au solicitat în martie Comisiei Europene să prelungească măsura de taxare inversă la cereale, sperând să obţină un răspuns până la finele lunii aprilie. Taxarea inversă ar putea fi acceptată în continuare de CE întrucât există o intenţie de modificare a directivei pentru acceptarea măsurii de taxare inversă la o categorie largă de produse considerate cu risc, care include şi cerealele, ceea ce ar conduce la ideea că acestă măsură a fost identificată de Comisia Europeană ca una eficientă în lupta împotriva evaziunii fiscale în domeniu.

“În funcţie de răspunsul din partea Comisiei vom stabili metoda de aplicarea a acestei cote de 9% şi impactul efectiv în sume al acestei măsuri. Dacă nu se păstrează măsura, rămâne să luăm o decizie dacă vom aplica cota de 9% pe întreg lanţul sau doar la pâine”, a spus Manolescu.

El a precizat că efectele pe care măsura de reducere a TVA la pâine le-ar avea trebuie să aibă în vedere circulaţia cerealelor în lanţurile anterioare procesului de producţie a pâinii.

Manolescu a explicat că

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 12 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum 50 minute
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 43 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°