Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata gazelor se liberalizeaza pana la 65% de la 1 septembrie

Publicat in Adevarul, miercuri 3 august 2005 ·

Castigul nu va fi unul financiar, ci in tratamentul acordat clientului La 1 septembrie, piata gazelor se va deschide la 65%, comparativ cu 50% cat este in prezent. Decizia apartine Autoritatii Nationale de Reglementare a Gazelor Naturale - ANRGN, care considera ca reforma in sectorul gazelor naturale este intarziata cu 15 ani. Prin deschiderea pietei la 65%, numarul consumatorilor eligibili va creste de la 130 la 14.000. Saltul acesta este posibil prin scaderea pragului minim de consum de la 1,24 la 124.000 mc/an. Consumatorii casnici vor deveni eligibili incepand cu 2007. Dar ce inseamna eligibilitate pentru consumatori?

Preturi mai mici pentru consumatorii industriali

Consumatorii industriali isi pot alege furnizorul cu care pot negocia pretul, ajungand la discounturi de pana la 20$/1.000 m.c. "Acestia isi pot alege furnizorul de gaze dintr-o zona indepartata daca discountul oferit il avantajeaza. Infrastructura pare sa-l tina captiv, dar nu este asa. Gazul este o marfa care vine din Rusia sau din centrul Transilvaniei. Transportul reprezinta 10% din pretul gazului, iar 90% este chiar gazul in sine", declara Gabriel Sarbu, director in ANRGN. Conform datelor Autoritatii, consumatorii medii pot avea castiguri de pana la 80.000 de dolari pe an doar din jocul pretului negociat cu furnizorii.

Consumatorii casnici, servicii mai bune

Pentru consumatorii casnici, deschiderea pietei nu va aduce un pret mai mic al gazelor, ci servicii mult mai bune. Aceasta este opinia ANRGN, care recunoaste ca romanii nu prea vor avea posibilitatea de negociere, fapt pentru care deschiderea pietei ii va lasa reci. Gabriel Sarbu insista pe ideea calitatii serviciilor, pe consultanta, plata prin banci si chiar finantare pentru achizitionarea unor centrale termice, de exemplu. "Va fi un alt mod de tratare a clientului", conchide oficialul ANRGN.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°