Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miniştrii se întrunesc astăzi în ultima şedinţă de Guvern din acest an

Publicat in Adevarul, joi 27 decembrie 2012 ·

Noii miniştri ai Cabinetului Ponta 2 se reunesc în această dimineaţă, de la ora 10.00, în şedinţa săptămânală de Guvern.

În şedinţa de dinainte de Sărbători a fost adoptată ordonanţa de urgenţă prin care s-a stabilit schema de organizare a Guvernului. Astfel, premierul va coordona zece instituţii, printre care Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Agenţia Naţională Anti-Doping şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

De asemenea, s-a mai stabilit că şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne şi adjuncţii acestuia vor fi numiţi prin decizie a premierului, şi nu prin ordin al ministrului de resort, ca până în prezent.

Tot în şedinţa de săptămâna trecută, premierul îi atenţiona pe miniştri că pot pleca să se odihnească de sărbători, subliinind însă că „nu ar trebui să plece cine vrea un buget bun“. Referitor la stabilirea bugetului pe anul 2013, premierul a declarat în şedinţa de săptămâna trecută că Ministerul Finanţelor a lucrat deja la proiectul de buget.

„Eu am cerut Ministerului de Finanţe şi SGG să lucreze la proiectul de buget încă de acum o lună şi jumătate. Aceştia (n.r. - miniştrii) primesc, de fapt, fişa bugetară de la Finanţe şi o transmit înapoi, cu solicitările. Închidem discuţia în Guvern până pe 7 ianuarie, când vine delegaţia FMI“, a precizat Ponta.

În perioada Crăciunului, permanenţa la Guvern a fost asigurată, prin rotaţie, de doi dintre vicepremieri, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, precum şi de Ministrul de Interne Radu Stroe şi de ministrul Apărării Naţionale Mircea Duşa.

Guvernul îşi propune ca în următorii patru ani să reducă taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) de la 24% la 19%, nivelul de dinainte de majorarea aplicată la 1 iulie 2010 de guvernarea Boc.

În domeniul infras

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 46 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 24 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°