Dana Razboiu a bătut palma cu Realitatea TV unde va prezenta ştirile de weekend. Potrivit directorului editorial al postului de ştiri, Cătălin Popa, primul jurnal prezentat de Dana Războiu va fi difuzat în cursul lunii martie, imediat ce prezentatoarea se va acomoda cu schimbarea platoului şi a formatului jurnalului.
Dana Războiu a confirmat pentru adevarul.ro această informaţie şi s-a arătat extrem de încântată de noul post.
"De luni de zile mă gândesc cum să fac să revin în televiziune fără să îmi neglijez cei doi copii. Cel mare este clasa a doua şi trebuie să îmi fac timp pentru lecţiile de la şcoală, iar cel mic are un an şi jumătate şi are mereu nevoie de mine. N-am gasit o soluţie mai bună decât aceasta a ştirilor de weekend", a declarat Dana Războiu pentru adevarul.ro.
"Ţin sa vă spun că sunt foarte fericită că am această posibilitate de a reveni în televiziune. Sunt încântată şi sper că şi telespectatorii vor fi la fel", a adăugat prezentatoarea.
Întrebată dacă plănuieşte să se mai mute în Austria, Dana Războiu a răspuns că s-a răzgandit şi că va rămâne în România, mai ales pentru că băieţelul său vrea să meargă la şcoală aici.
Nu rataţi, în ediţia de vineri a ziarului Adevarul, un super interviu cu Dana Războiu.