Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfisietoarea poveste a unor copilasi lasati de izbeliste de parintii betivi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 7 noiembrie 2003 ·

Dupa ce acasa au fost hraniti doar cu mamaliga rece cu bors de fasole, odata ajunsi la Camin nu stiau cum arata o mincare normala Aliniati frumos pe o canapea dintr-o camera de zi a Complexului de servicii comunitare nr. 3 din Onesti, cei trei copiii din fata mea ma tintesc cu ochii negri ca niste margele. Ionut si Gheorghita au patru, respectiv, cinci ani, si par a cauta mereu privirea protectoare a lui Bogdan, fratele lor care, la numai sase ani, si-a luat in serios rolul de "sef de trib". La numai cei doi anisori ai sai, Claudia e prea mica sa intelaga ce se petrece in jurul ei si prefera sa stea in bratele unei educatoare. Parintii adevarati ai celor patru copii sint undeva la Vladnic - Parincea, dar sint prea putin interesati de soarta celor mici, atit timp cit Protectia Copilului a fost obligata sa-i scoata din familie pe toti cei sapte micuti. Cel putin asta a fost ideea initiala, dar cei mai mari copii ai familiei Humulica nu au fost de gasit. "Marius a fugit de acasa, iar lui Grigore i-a fost frica de masina", explica, ca un om mare, Bogdan. Asa ca la Onesti au ajuns doar patru frati, in timp ce mezina, un bot de om de numai citeva luni, a fost internata in spitalul din Bacau. "Pe cea mica o cheama Lenuta. Asa au spus medicii din spital", ne informeaza, prompt, Bogdan. Asta pentru ca parintii nici nu s-au sinchisit sa o boteze. Sporturi extreme la Vladnic Sotii Humulica sint cunocuti in Parincea ca niste cai breji. Pe tot ce pun mina se transforma in bautura. "Tata era mai mult beat si, atunci, il lua la bataie pe Marius, fratele cel mare, in virsta de 13 ani, si apoi spunea ca se spinzura", povesteste Bogdan. Asta cind nu era ocupat sa-si alerge odrasla mai mare prin curte. "Marius fumeaza si el si ii fura tigarile lui tata. Atunci, tata incepea sa-l fugareasca cu toporul prin curte", a continuat pustiul. Desi pare de necrezut, fratii Humulica aveau parte s

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 5 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°