Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asta-i ţurcă, dom' Piţurcă! Slovenia - România 4-3, după un meci în care apărarea s-a făcut de râs

Publicat in Pro Sport, joi 16 august 2012 ·

Papp, Chiricheş şi Găman au fost cei mai slabi oameni ai României

Este cea mai drastică înfrângere a României de la acel 5-0 cu Serbia din urmă cu 3 ani

Ca să-şi înceapă drumul spre Mondialul din Brazilia, naţionala trebuie să-şi ia ochii din tabela pe care slovenii pun mândri imagini cu golul lui Rudonja - completările sunt inutile - de la Bucureşti. Satisfacţii prea mari n-au, sunt de înţeles, dar nici noi nu prea suntem în măsură să îi judecăm din moment ce ultimele competiţii importante le-am văzut cu seminţele într-o mână şi cu berea în cealaltă. Ne minţim că amicalul de la Ljubljana e un simplu test, nimic mai mult, înainte de Estonia, dar încă ne întrebăm dacă nu cumva ar fi fost altfel fără cheliosul simpatic care s-a găsit să dea primul şi ultimul lui gol la naţională chiar împotriva noastră. Ne mai minţim că putem face faţă oricărei echipe, că nu ne e frică nici de Olanda, nici de Ungaria sau Turcia. Iar slovenii, uriaşii noştri adversari, râd când ne aud.

Ave Cesar, românii îţi sunt la picioare

Într-o apărare ciudată a României, cu Găman titular în faţa lui Tamaş sau cu Papp folosit în continuare fundaş dreapta în lipsa altor soluţii, apare uriaşul Cesar. Purtătorul banderolei la sloveni se înalţă în acelaşi timp în care fundaşul lui Chievo cade la picioarele sale şi trimite în poartă (4). Rudonja şi Osterc pot sta liniştiţi în tribune, să-şi vadă de bătrâneţi, pentru că, aparent, nu doar ei pot da goluri României. Mijlocul terenului începe să fie al nostru, dar faptul că dominăm e la fel de util ca un briceag într-o luptă cu pistoale. Tănase pare să fie încă îndrăgostit de tricoul pe care-l poartă. Altă expicaţie pentru felul în care joacă nu pare să fie. Papp greşeşte din nou, dar Matavz îşi bate joc cu un lob. Nu va trece mult până la următoarea greşeală a fundaşului de la Vaslui, dar ex-iugoslavii par

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 38 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 27 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 45 minute
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°