Laminorul SA Brăila, dus, bucată cu bucată, la fier vechi. Doar 20 de muncitori mai sunt în combinat, iar aceştia dezmembrează utilajele.Ruşii de la Mechel au anunţat, aseară, că au vândut pentru 70 de dolari toate cele cinci combinate metalurgice deţinute în România unui SRL din Bucureşti cu trei salariaţi. Noul patron, SC "Invest Nikarom", are un capital social de aproape 100.000 lei şi a încheiat anul 2011 cu o pierdere de peste 120.000 lei.
Mechel Rusia a ajuns în Brăila la începutul anului 2011 şi a preluat 98% dintre acţiuni în schimbul a şapte milioane e euro. Pe atunci, Laminorul Brăila, trecut prin furcile caudine ale privatizării, ajuns şi ultimul mamut industrial al judeţului, asigura locuri de muncă pentru 730 de persoane.
În timp, Mechel a dat afară câte 10-30 de oameni, fără a anunţa concedieri collective pentru a fi nevoie de plăţi compensatorii. Doar în 2012 au fost disponibilizaţi 200 de angajaţi, iar aceştia au primit până la 15 salarii comensatorii. Acum, numărul salariaţilor se ridică la 370. Aceştia au ieşit, marţi, în stradă, solicitând reînceperea activităţii la Laminorul.
Obiectul principal de activitate al noului patron este comerţul engross cu maşini şi echipamente. Sindicatul de la Laminorul spune că tranzacţia are de fapt scopul de a masca "mânăriile" făcute de "Mechel" la unităţile controlate.
Ieri, salariaţii de la "Laminorul" Brăila au pichetat sediul unităţii cerând reluarea activităţii de producţie, fără să ştie ce se întâmplă în spatele uşilor închise de la Mechel.
Grupul rus "Mechel" a anunţat, ieri seară, că a vândut toate cele cinci combinate metalurgice din România, inclusiv "Laminorul" Brăila pentru 230 de lei. "Invest Nikarom" este controlată de două persoane cu cetăţenie rusă, Chumakova Svetlana (55 de ani) şi Chumakov Victor (58 de ani), asociaţi în părţi egale.
Măsura vânzării la un preţ