Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria nu mai primeşte bani de la FMI şi UE

Publicat in Romania Libera, duminică 18 iulie 2010 ·

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) au suspendat discuţiile de evaluare cu Ungaria în cadrul acordului de împrumut încheiat la sfârşitul lui 2008, avertizând că guvernul de la Budapesta trebuie să adopte măsuri dure pentru reducerea deficitului bugetar, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Suspendarea discuţiilor înseamnă că Ungaria nu va avea acces la fondurile rămase din pachetul de finanţare în valoare de 20 de miliarde de euro primit de la FMI şi UE.

Negocierile cu instituţiile internaţionale creditoare ar fi trebuit să se încheie la începutul săptămânii următoare. Analiştii consideră că forintul s-ar putea deprecia puternic luni, la deschiderea pieţelor financiare, din cauza incertitudinilor legate de acordul stand-by. Ungaria intenţiona să folosească fondurile rămase ca pe o facilitate de siguranţă, întrucât statul se finanţează de pe pieţele internaţionale încă de anul trecut.

"Într-o piaţă în care atenţia este concentrată asupra asupra deficitelor bugetare şi nivelurilor datoriilor, ţintele de deficit fiscal anunţate anterior, de 3,8% pentru anul acesta şi sub 3% în 2011, rămân referinţe pentru consolidarea necesară şi sustenabilitatea datoriei. Acestea trebuie respectate, dar vor fi necesare măsuri adiţionale. Consolidarea sustenabilă va necesita măsuri durabile, care să nu distorsioneze şi pentru realizarea cărora autorităţile au nevoie de timp", se arată într-un comunicat al FMI.

Guvernul de centru-dreapta, care a preluat puterea în Ungaria la finele lunii mai, a afirmat că vizează prelungirea actualului acord de finanţare cu FMI până la finele anului, urmând ca pentru 2011 şi 2012 să apeleze la o facilitate de finanţare preventivă, care să fie folosită doar în caz de necesitate.

Ungaria vrea să reia negocierile, a afirmat ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy. "Executivul va continua, bineînţeles, dis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 45 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 44 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 23 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 59 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 4 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°