Microbiştii, „aficionados“, „tifoşii“ români au făcut prăpăd, scandal, s-au încăierat, au distrus ce au găsit la îndemână. Violenţă, droguri, alcool, tot ce vrei. De data asta, în Olanda. S-au mai distrat şi în alte ţări. Pe unde ajung e nenorocire. Vor să arate muşchii mândrului român, care nu face vreo ispravă în teren, dar cafteşte câţiva localnici mai mult sau mai puţin paşnici. Dau foc, rup scaune, devastează nişte magazine, ca să fie ţinuţi minte! Psihologie de cartier, de maidan! Povestea e veche, nu e de azi, de ieri. Acum avem şi o lege împotriva violenţei pe stadioane, dar nimeni nu o respectă. Ea e bună să o arătăm pe afară, când cineva întreabă Bucureştiul de sănătate. Iar am bifat o lege, putem să ne mândrim cu ea pe unde trebuie, să pretindem că suntem în rândul lumii. Ei bine, nu suntem. Au fost situaţii asemănătoare cu suporterii din Anglia, din Polonia, din Italia. Măsurile au fost extrem de dure şi s-a văzut. Pe stadioane s-a făcut ordine. Sancţiunile date împotriva cluburilor au fost drastice, suspendări de stadioane şi cluburi, de oficiali, amenzi ruinătoare, depunctări şi retrogradări în grupe inferioare, indiferent de mărimea clubului. Cei găsiţi vinovaţi au fost judecaţi şi au primit pedepse cu închisoarea etc.
La noi, există ideea „că aşa e la meci, spiritele se încing“, „se mai iese şi cu câte un cap spart“. Măcar de ar fi numai atât. Dar este vorba despre altceva. Dacă pe stradă loveşti pe cineva e un fapt grav. Dacă faci acelaşi lucru la ieşirea de la un meci, înconjurat de amicii tăi, fanii echipei locale, nu e nimic grav. Sunt nişte galerii mai înfierbântate. Poliţia, jandarmeria se fac că nu văd că este încălcată grav legea, că e vorba de tulburarea ordinii publice, de vătămare corporală, de lansare de sloganuri rasiste şi xenofobe, care incită la violenţă şi ură etc. Ba chiar încurajează galeria locală să tragă o mamă de bătaie oa
