Din păcate, fără nici o legătură cu "Lacustra" lui Bacovia, de ceva nopţi (bune!) aud materia curgând... în fiecare seară sub formă de "zvrrrr, fâşşş, fleoşc!". Un zgomot ce tinde a deveni la fel de familiar ca şi bormaşina de dimineaţă. Am mai auzit eu fel şi fel... dar ăsta e cu totul aparte, că aşa, zgomotele îmi umplu urechile în fiecare zi (graţie celui cu dare de terenuri publice care devin peste noapte retrocedate sau vândute indiferent unde se află şi graţie propăşiţilor care cu avânt se pun pe ridicat câte-o plombă urbană inoportună şi imposibilă, care-ţi ia aerul, îţi acoperă privirea şi-ţi macină nervii). Astfel că zilnic îmi răsună în urechi pichamere, buldozere şi nu ştiu cum se numesc maşinăriile care tasează terenul (nu motocompresoare, că alea-s silenţioase), cele care bat pământul mărunt, să se-ndese, făcându-ţi şi ţie - nefericitului care s-a nimerit prin preajmă - creierii terci. Într-un deplin acord cu această practică prin care ni se vinde liniştea centimetru cu centimetru în blocul meu, ce are şi o vecinătate aleasă întruchipată de o bancă ce-a înşfăcat şi ea odată un spaţiu generos - ea nefiind de fel astfel, că doar e bancă -, au apărut aceste noi sunete de care, de ce să nu recunosc, în ultimii 20 de ani de când habitez aici, n-am avut parte. Şi zgomotul în sine nu m-ar deranja defel, pentru că e scurt şi înfundat dacă nu s-ar concretiza. Problema este că se produce cu repetiţie, iar a doua zi urmează vaietele şi blestemele femeii de serviciu, când îi descoperă efectele împrăştiate de-a lungul spaţiului verde de la poalele blocului şi prin crengile copacilor. Dacă până acum mă încrâncenam când vedeam cum diverşi indivizi, individe sau puradei îşi aruncă nepăsători pe jos diversele ambalaje, pentru ce se petrece la noi în bloc deja nu mai am sentimente. Aici, totul a întrecut orice închipuire, mai ales că tubul de gunoi e la maximum 6 metri de