Nici 10% dintre piteșteni nu și-au asigurat locuința împotriva dezastrelor. Pe 15 iulie expiră termenul de încheiere a polițelor de asigurare și, tot de atunci, cei care n-au făcut acest pas vor fi amendați.
Mulți piteșteni nici măcar n-au aflat că de la jumătatea acestei veri riscă amenzi dacă nu-și asigură locuința, iar dintre cei care știu de prevederile legale privitoare la această obligație, puțini sunt cu adevărat interesați să facă acest pas.
“De ce este obligatoriu să mă asigur împotriva cutremurelor ,deși Piteștiul nu este într-o zona cu risc seismic? De ce aș fi obligată să mă asigur împotriva inundațiilor dacă eu locuiesc în Războieni, unul dintre cartierele înalte ale orașului, unde inundațiile n-ar ajunge niciodată și, mai mult, stau și la etajul 5?! Sper ca pe ultima sută de metri să le vină mintea la cap și să regândească treaba asta cu asigurările. Până pe 15, luna viitoare, nu fac nicio asigurare”, spune Daniela Sorescu, 39 de ani.
Că sunt sau nu de acord, piteștenii, ca toți românii, vor trebui ca, până la 15 iulie, să-și asigure locuința, fie că stau la casă sau la apartament. Tariful unei poliţe obligatorii este de 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de materialul de construcţie al casei, suma asigurată fiind de 10.000 sau 20.000 de euro. Asigurarea obligatorie a locuinței acoperă doar riscurile de cutremur, alunecari de teren și inundatii (ca fenomene naturale). Pentru acoperirea altor riscuri cum ar fi: incendiu, explozie, furt sau inundațiile provocate de vecinii, e nevoie și de o poliță de asigurare facultativă.
L a sfârșitul lunii trecute , nici 10% dintre proprietarii de locuințe din Pitești nu făcuseră acest pas, însă Piteștiul nu face notă discordantă cu restul țării.
„Începând cu jumătatea lunii viitoare voi aplica amenzi celor care nu și-au îndeplinit această obligație, nu pentru că vreau să fa