Ştiu că un comentariu despre politică nu-şi prea găseşte locul într-o pagină... “de suflete”, dar, cum toate se întîlnesc la un moment dat, pînă şi paralelele – fie şi numai la infinit – probabil, cîndva se vor lega şi cele două noţiuni, altfel o alăturare doar cu valoare de oximoron.

S-a terminat Campania! Păcat! Pînă acum a fost interesant. “Păcat”, pentru că partidele s-au înghiontit care mai de care în cursa asta nebună (dar prea scurtă) să servească cetăţeanul. Şi nu mă refer la serbările cîmpeneşti cu bere pe de-a moaca şi mititei cu sau fără muştar. Ci la servicii. S-au organizat excursii, care pe unde. Partidele n-au pierdut nici o ocazie să-şi demonstreze bunăvoinţa faţă de electorat. S-au organizat excursii la Dervent, la Peştera Sfîntului Andrei, la Brîul Maicii Domnului, în Mamaia – cu autobuzul “roşu”, ba chiar şi în Bulgaria – la Albena. Femeile de pe strada maică-mii (o străduţă – acum pietruită tot prin zelul de campanie al unui partid – din marginea Techirghiolului) n-au pierdut nici o excursie. “Păi, ce, maică? Mai ajung eu vreodată în Bulgaria? Sau să mă plimb cu autobuzul ăla prin Mamaia?”, ne explica o vecină dorul de ducă. Speră la alte excursii cînd o fi campania pentru generale, că apoi... cine ştie dacă mai apucă alegerile următoare? Un partid a aruncat piatră pe cîteva străduţe, altul a asfaltat, altul a vidanjat haznalele... S-au ridicat gunoaiele, s-au renovat grădiniţe, s-au încălzit biserici... O mană cerească pe capul locuitorilor destul de sărmani şi de uitaţi în rest, care, bulversaţi deja de puhoiul de binefaceri, au înce