Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exemplul parcurilor industriale de la Cluj, o soluţie pentru crearea de locuri de muncă

Publicat in Ziarul Financiar, luni 29 aprilie 2013 ·

Aproape 500 de locuri de muncă noi vor fi create odată cu extinderea Parcului Industrial Tetarom I din Cluj Napoca, parc care deja este ocupat de 50 de companii cu 2.000 de angajaţi.

Două contracte de finanţare în valoare totală de 125 de milioane de lei, unul privind înfiinţarea Parcului Industrial Tetarom IV din comuna clujeană Feleacu şi altul pentru extinderea Parcului Industrial Tetarom I din Cluj-Napoca au fost semnate vineri de ministrul Dez­voltării, Liviu Dragnea.

„Am vrut să vin neapărat la Cluj pentru că povestea Tetarom este una de succes şi arată cum o autoritate locală ştie să folosească bani europeni pentru a crea locuri de muncă durabile. Aceste parcuri industriale şi alte investiţii pot face ca municipiul să devină un concurent serios pentru Bucureşti, să devină un pol de dezvoltare pentru întreaga regiune. Cele patru parcuri industriale reprezintă un mod de a crea locuri de muncă, ne arată că nu măsurile de austeritate duc la ieşirea din criză, ci investiţii durabile în crearea de locuri de muncă stabile“, a spus Dragnea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, la rândul său, la acelaşi eveniment, că investiţiile în parcurile industriale vor duce la „con­tinuarea dezvoltării economice a judeţului şi la crearea de noi locuri de muncă“.

Parcul Industrial Tetarom IV, al patrulea parc industrial din judeţul Cluj, urmează să fie construit în comuna Feleacu, investiţia în acest proiect ridicându-se la aproape 55 de milioane de lei, din care 14,3 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Cel de-al doilea proiect, cu o valoare de aproape 70 de milioane de lei, prevede extinderea Parcului Industrial Tetarom I cu o suprafaţă de 168.000 de metri pătraţi, unde se vor construi mai multe hale şi sedii de birouri.

Parcul industrial Tetarom I

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°