Cei care lucrează într-un mediu cu un nivel ridicat de zgomot au un risc dublu de a dezvolta boli cardiace, au descoperit recent cercetătorii de la Universitatea „Columbia Britanica“ din Canada.
Ei au analizat peste 6.000 de angajaţi pe o perioadă de cinci ani şi au constatat că zgomotul a acţionat asupra organismului în mod similar stresului, care duce la îngustarea vaselor de sânge şi la diminuarea circulaţiei sanguine. Consecinţele sunt angina, bolile coronariene şi infarctul.
Tinerii, cei mai afectaţi
Zgomotul de la locul de muncă este mult mai nociv pentru persoanele cu vârste sub 50 de ani. Potrivit aceluiaşi studiu, în cazul lor, riscul de a dezvolta probleme cardiace a fost de trei, până la patru ori mai mare. Dintre aceştia, în cel mai mare pericol se află bărbaţii fumători.
De asemenea, se pare că cei care lucrează într-un mediu zgomotos au tendinţa de a fuma şi de a lua în greutate mai mult. Un mediu zgomotos a fost considerat acela în care subiecţii trebuiau să ridice vocea pentru a putea conversa cu colegii.
Anul acesta, specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au atras atenţia asupra importanţei adoptării unor obiceiuri sănătoase pentru inimă la serviciu, sloganul Zilei Mondiale a Inimii, marcată pe 26 septembrie, fiind „Bunăstare la locul de muncă".