Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disfuncţiile erectile - cauzate de tulburările de somn. VEZI ce persoane sunt cele mai afectate

Publicat in Gandul, luni 16 mai 2011 ·

Problemele cu somnul cresc riscul apariţiei disfuncţiilor erectile şi altor afecţiuni urologice, precum incontinenţa urinară. Aceasta este concluzia a două studii, informează site-ul msn.com.

Rezultatele primului experiment, realizat de cercetătorii de la Centrul Medical Mount Sinai din New York, arată că bărbaţii care suferă de sindromul apneei în somn (nr. afecţiune care se manifestă prin opriri repetate ale respiraţiei de minimum zece secunde) prezintă un risc dublu de a se confrunta cu disfuncţii erectile, spre deosebire de cei care nu au această problemă.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 870 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 45 şi 47 de ani, care aveau un indice al masei corporale de 30, semn că sufereau de obezitate. Analizele de laborator au arătat că 63% dintre persoanele care sufereau de apnee în somn se confruntau şi cu disfuncţii erectile.

A doua cercetare, realizată de oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetare din Anglia, a arătat că problemele cu somnul duc la apariţia afecţiunilor urologice precum incontinenţa urinară, urinările frecvente în timpul nopţii şi infecţii urinare. În urma monitorizării pe o perioadă de cinci ani a unui grup de 1.610 de bărbaţi şi 2.535 de femei, experţii au constatat că 8% din bărbaţii care nu se odihnesc suficient şi 13% din femeile care au un somn neliniştit riscă să se confrunte frecvent cu infecţii urinare.

În plus, experţii au mai constatat că femeile care nu se pot odihni prezintă un risc crescut de a suferi de incontinenţă urinară şi urinări frecvente în timpul nopţii.

Problemele cu somnul cresc riscul apariţiei disfuncţiilor erectile şi altor afecţiuni urologice, precum incontinenţa urinară. Aceasta este concluzia a două studii, informează site-ul msn.com.

Rezultatele primului experiment, realizat de cercetătorii de la Centrul Medical Mount Sinai din New

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 7 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°