Nu mai văzusem niciodată grămezi de cărţi lăsate în urmă de cei care le-au citit într-o călătorie şi n-au mai avut loc pentru ele în bagaj. Îmi amintesc că am dat peste personaje care, de vreme rea, rămîneau blocate în vreun han de secol XIX şi, de plictiseală, citeau de cîteva ori cele cîteva ziare lăsate acolo de alţi călători. Îmi mai amintesc că, speriată de perspectivă, am făcut un mic stoc de reviste şi cărţi cu care să nu se plictisească prietenii, în caz că li se întîmplă să nu poată coborî de la cabana unde obişnuiam să ne petrecem sărbătorile...

Cu acest vechi stres încă activ, în momentul în care am ajuns pe prima plajă din Goa şi am văzut grămezile de romane şi reviste zăcînd în teancuri pe tejghelele barurilor, am demarat involuntar investigaţia chiar de la primul beach bar. Iniţial, am crezut că le citea barmanul, de plictiseală, dar m-a lămurit rapid că nu neapărat, că sînt lăsate de turişti şi că pot să mă uit prin ele cît vreau: o minicolecţie de Cosmopolitan în rusă, Coelho în germană, John Grisham, Tom Clancy, Dan Brown şi cîteva chick-lit-uri. Făcusem deja cunoştinţă cu oferta de cărţi din majoritatea librăriilor fără pretenţii, pornind dinspre sud către Mumbai: tot Coelho, tot Osho şi tot stivele de best-seller-uri, cele mai multe în engleză, erau cele mai expuse, plus genul de titluri enumerabile în bibliografia elementară new-age, cărţi populare printre miile de turişti care vin în India pentru sesiuni soft de yoga şi un strop de ayurveda pentru relaxare. Goa însă era de departe bazarul tuturor kilogramelor de romane populare pe care hipioţii cocoşaţi de rucsacuri le citiseră, le ferfeniţiseră şi le lăsaseră în urmă. Şi a fost prima dată cînd m-am gîndit la cărţi în termeni de cantitate. Stăteau acolo ca nişte mărfuri triste, folosite şi decolorate de soare şi simpla lor prezenţă inspira idei grosolane, despre producţia şi con