Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia romaneasca nu se preda

Publicat in Romania Libera, joi 8 noiembrie 2007 ·

» Daniel Daianu afirma ca economia Romaniei are atuuri incontestabile.

» Nu se poate vorbi despre o criza financiara in tara noastra.

Fostul ministru al finantelor Daniel Daianu a declarat ca economia Romaniei nu risca sa se prabuseasca. Afirmatia, facuta la Constanta, in cadrul dezbaterii intitulate "Provocare europeana", se bazeaza pe o serie de argumente de ordin tehnic. Daianu a comparat situatia actuala din tara noastra cu cea a "tigrilor asiatici", adica a tarilor asiatice care s-au confruntat, in urma cu cativa ani, cu o grava criza economica. "Avem o expansiune a creditelor ca in Asia, dar avem si trasaturi de baza care, in opinia mea, ne vor feri de o criza financiara", a precizat fostul ministru. Printre bilele albe ale economiei romanesti se numara sistemul bancar foarte solid. Multe banci fac parte din grupuri foarte puternice, care nu-si vor abandona subsidiarele, la nevoie. De asemenea, Romania cunoaste o consolidare bugetara reala, dar si rezerve valutare mari, de circa 30 de miliarde de euro (fata de numai 300 de milioane dolari, in perioadele in care tara noastra era aproape de colaps financiar). In plus, sectorul privat detine o pondere de circa 70% din economie. O alta deosebire fata de statele asiatice care au intrat in criza este ca in Romania cursul de schimb nu este fix, ceea ce inseamna ca Banca Nationala are un instrument de ajustare a eventualelor "derapaje".

» Sa te Intinzi cAt te Tine plapuma

Daniel Daianu a recunoscut ca in Romania se consuma peste putintele economiei. Acesta a afirmat ca, la fel ca in cazul unei familii,

nu trebuie sa te intinzi mai mult decat te tine plapuma, chiar daca banca te imprumuta. Exemplul cel mai bun sunt Statele Unite

ale Americii, unde o perioada dobanzile au fost chiar negative, ceea ce a dus la o "explozie" a creditului. Dobanzile au fost

insa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum 42 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mihai Leu, MESAJ de pe patul de spital: „Sunt pe mâini bune, mă gândesc să revin la curse”

Gandul acum 20 minute
Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, a transmis un mesaj de pe patul de spital pe rețelele de socializare. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al v

Mesajul controversat al unui cunoscut economist român. „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net e doar eșecul tău”

Adevarul acum 3 ore
Un cunoscut economist român cu studii în Elveția a stârnit o adevărată furtună afirmând că, în acest moment, oricine nu reușește să câștige cel puțin 1.500 de euro net este principalul vinovat de acest lucru.

VIDEO Dosar penal deschis de Poliție după o nuntă cu alai care a blocat străzi dintr-o localitate din Teleorman / În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat traficul

G4Media acum 6 ore
Poliția din Teleorman a anunțat deschiderea unui dosar penal după ce un alai de nuntă a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu. În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat circulația. Măsurile au vizat „au vizat liniștea comunității și s

Cameron: Oprirea vânzărilor de arme către Israel nu ar face decât să întărească Hamas

Mediafax acum 57 minute
Ministrul britanic de Externe, David Cameron, a declarat că, deşi nu va susţine o ofensivă terestră majoră în oraşul Rafah din Gaza, Marea Britanie nu va copia planurile SUA de a opri unele vânzări de arme către Israel. "A anunţa pur şi simplu astăz

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°