Petiţiile Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România şi Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, împotriva includerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român au fost nu doar dezbătute joi în comisia Petiţii a Parlamentului European, ele au fost şi votate. Transmite corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan.
Petiţiile Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România şi Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, împotriva includerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român au fost nu doar dezbătute joi în comisia Petiţii a Parlamentului European, ele au fost şi votate.
Rezultatul este ca la vot fiind prezenti doar deputati europeni ai PPE care se opuneau acestui demers, petitiile au fost respinse sau cum se spune in Parlamentul European, ele sint închise.
Dar lucrurile sint mai complicate decât par...
Un vot nu era prevăzut, intenţia PPE de a recurge la aceasta metoda a fost notificata presedintei comisiei Petitii Erminia Mazzoni cu cinci minute înaintea sedintei.
În plus, cum mulţi deputaţi PPE, membrii ai comisiei, nu erau prezenţi la şedinţa, ei au fost reprezentaţi de colegii lor din alte comisii care s-au înscris la vot tot cu cinci minute înainte de începerea reuniunii.
Deputatul socialist Victor Boştinaru, care a iniţiat şi a provocat dezbaterea, şi-a arătat nemulţumirea faţă de această stare de fapt care va fi contestată. El a explicat la RFI că "regula de baza în comisia noastră a fost aceea că cel puţin un grup politic dacă cere un lucru se ţine cont de opinia acelui grup, nu exista tendinţa aceasta dictatorială de la Bucureşti, sau cel puţin nu exista pâna astăzi! Votul asupra păstrării deschise sau a închiderii petiţiei nu a fost în mod regulamentar pus pe agenda comisiei aşa cum se întâmpla ori de câ