Săptămîna trecută, pe data de 1 octombrie 2009, underground Ariel din Tîrgu Mureş a aniversat un deceniu de existenţă ca teatru semiindependent, dedicat alternativei şi experimentului teatral. A făcut-o printr-un maraton teatral de 24 de ore, ce şi-a propus să condenseze o activitate care, în planul sec al cifrelor, se traduce printr-un număr de peste 25 de spectacole, cîteva microstagiuni, serii de spectacole – lectură, publicaţii şi colocvii, participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, nominalizări şi premii. În plan uman, el înseamnă însă să poţi încadra, între două repere temporale atît de strînse, prietenii artistice durabile, constante colaborări prestigioase, permanente planuri pe termen mediu şi lung puse întotdeauna în operă, căutări mereu înnoite ale expresiilor teatrale celor mai potrivite cu spiritul timpului şi orizontul de aşteptare al unui public deschis şi interesat de nou. Probabil că nimic nu ar fi fost mai potrivit ca semnal de început decît producţia SSS – Social Sound System. Din două puncte de vedere. În primul rînd, pentru că premiera acesteia coincide cu data inaugurării underground precum şi a sălii anume dedicate, amenajate într-o pivniţă labirintică şi cu bolţi joase. În al doilea rînd, pentru că spectacolul semnat de Gavril Cadariu a fost gîndit asemenea unui parcurs punctat de zgomote citadine prin care publicul este antrenat să descopere nucleele cu acţiuni continue din viaţa unor oameni, parcurs ce se derulează, de asemenea, de-a lungul unei zile. Reprezentaţia a fost prilej de meditaţie asupra destinului acestui spectacol, conceput anume pentru spaţiul din underground, şi prin urmare, extrem de dificil de transferat în alte părţi. Mai mult încă, formula inedită în care este tratat teatral eseul nonverbal a surprins atît critica de specialitate, care nu a găsit reperele necesare în spectacologia românească spre a rea