Pregătirile pentru cel mai elegant revelion din Capitală sunt în toi. Luminile vor creea o atmosferă mirifică, 3.500 metri pătraţi de mochetă groasă şi pufoasă vor 'îmbracă' pentru prima oară Sălile Palatului şi zeci de hostesse zâmbăreţe vor fi omniprezente la vestitul revelion Great Gatsby de la Palatul Parlamentului.
Mâncare pe săturate, meniuri alese şi pentru toate gusurile - de la purceluşi de lapte la homari - preparate special de către Furnizorul Oficial al Casei Regale a României în domeniul cateringului. În total, peste 175 de feluri distincte de mâncare, la dispoziţia invitaţilor. De asemenea vinurile albe, roşii şi roze sunt oferite tot de către un furnizor regal. Foc de artificii de 15 minute
Loredana, Horia Brenciu, Jezebel, baletul Iuno Dance, momente live de jazz, efecte de lumini, confetti, sunet şi un decor 100% tematic Marele Gatsby, precum şi o ţinută black tie, fac din Revelionul de la Palatul Parlamentului cea mai emblematică petrecere din ţară!
Atunci veţi viziona, potrivit organizatorilor K Group Romania, cel mai lung şi exploziv joc de artificii de pe esplanada din faţa Casei Poporului! Este vestitul foc dat de Primărie, în Piaţa Constituţiei, iar pentru un efect maxim, luminile exterioare ale uriaşei clădiri vor fi stinse, timp de 15 minute, între orele 00.00 si 00.15. Biletele pentru revelionul Great Gatsby de la Palatul Parlamentului costă între 100 şi 300 euro!