Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Independent lansează o nouă ipoteză: un alt animal aruncat în scandalul cărnii

Publicat in Gandul, luni 11 februarie 2013 ·

Carnea care a ajuns pe rafturile supermarketurilor din Marea Britanie, Franţa şi Suedia ar putea fi de măgar, potrivit unor speculaţii care ar circula în rândul unor oficiali din domeniul industriei alimentare din Franţa, scrie The Independent în ediţia electronică.

Potrivit publicaţiei, un politician francez a apreciat, duminică, că o lege care interzice circulaţia cailor pe drumurile din România ar putea să fie de vină pentru amplificarea vânzării frauduloase de carne de cal pe piaţa europeană a cărnii de vită. Căruţele trase de cai au reprezentat o formă de transport ce data de secole în România, însă sute de mii de animale au fost duse la abator după modificarea reglementărilor rutiere, scrie The Independent.

Potrivit publicaţiei, această lege a fost adoptată în urmă cu şase ani, dar a fost pusă în aplicare recent, interzicând totodată circulaţia căruţelor trase de măgari, ceea ce a condus la apariţia acestor speculaţii în rândul unor oficiali din domeniul industriei alimentare franceze.

"Caii au fost interzişi pe drumurile din România, iar milioane de animale au fost trimise la abator", a declarat Jose Bove, un vechi susţinător al micilor fermieri, vicepreşedinte al Comisie pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European (PE), citat, de asemenea, de publicaţia britanică.

După ce cazul cărnii de cal a fost perceput timp de două zile drept o problemă britanică, scandalul a început să fie luat în serios de către ziarele şi politicienii francezi în acest weekend, scrie publicaţia, care îl citează pe ministrul francez pentru Consum Benoît Hamon afirmând că nu va ezita să treacă la acţiuni judiciare în cazul în care apar probe potrivit cărora cele două companii franceze care au manipulat carnea au ştiut despre fraudă.

Carnea care a ajuns pe rafturile supermarketurilor din Marea Britanie, Franţa şi Suedia ar putea fi de măgar, p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 45 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 51 minute
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum o ora
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 56 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°