Cu siguranţă că dl Meleşcanu nu este cel mai fericit ministru. Al Justiţiei. În orice caz, se poate considera un recordmen. Alături de Victor Babiuc, domnia sa devine cel mai polivalent ministru, cu trei portofolii diferite: Externe, Apărare, Justiţie! Portofolii grele, fără îndoială.
Nu că m-aş îndoi de calităţile manageriale ale domniei sale-la urma urmelor a fost şi şef de partid, nu doar ministru-dar parcă m-aş fi aşteptat ca Tăriceanu şi ai lui să găsească un jurist, nu neapărat liberal, dar unul care să fie în stare să dreagă busuiocul, acum când Bruxelles-ul e cu ochii pe noi. M-aş mai fi aşteptat ca acelaşi premier Tăriceanu să-l lase pe Meleşcanu la locul lui-dacă se poate spune aşa-la Apărare, mai ales că doar vreo două luni ne mai despart de Summit-ul NATO, care este în primul rând al Apărării. Cu atât mai mult cu cât nominalizarea lui Radu Stroe pare a fi făcută mai degrabă în ciuda lui Băsescu decât în folosul Apărării.
Ce mi se pare ciudat, extrem de ciudat, este cercul extrem de redus în care liberalii îşi caută ministeriabilii. Unde este celebra rezervă de cadre? Ce s-a întâmplat cu toţi veleitarii liberali, buni la toate? S-au dat la fund sau i-au dat alţii? Încăpăţânarea de a merge pe mâna Noricăi Nicolai, în ciuda boicotului hotărât al preşedintelui, aduce Guvernul în pragul colapsului. Adulmecând slăbiciunea tot mai marcată a Executivului, adversarii politici care păreau până mai ieri cel puţin binevoitori-indiferenţi, tresar acum simţind în nări mirosul de sânge politic şi şansa de a doborî prada fără prea mult efort. Singurul lucru care-i reţine pe pesedişti este speranţa că în cele vreo şase luni până la legislative ar mai putea să-şi crească niţel procentajul. Singurii care ar dori, în mod sincer, căderea guvernului în acest moment, sunt democraţii şi Traian Băsescu. Le lipsesc, însă, aliaţii. Democraţii, oricât sunt ei şi liberali