Pe 21 martie, Institutul Francez din Bucuresti a organizat o conferinta sustinuta de Olivier MONGIN, reputatul director al revistei franceze Esprit. In sala Colegiului Noua Europa, cu Andrei PLESU in rol de amfitrion, Olivier MONGIN a vorbit Spiritul european si invatarea tolerantei.
Plasata la stinga esichierului politic, revista Esprit a gazduit de-a lungul anilor, de peste sase decenii, o buna parte din marile personalitati ale vietii intelectuale franceze. Olivier MONGIN o conduce astazi cu distinctie. Eseist, ginditor social si filozof, el a scris frecvent despre democratie, despre violenta politica, despre „sfirsitul istoriei“, despre lumea de dupa sfirsitul razboiului rece…
Domnule Olivier Mongin, sinteti bine cunoscut in lumea culturala franceza ca un critic a ceea ce numiti hegemonia neoliberala a zilelor noastre. In aceste conditii, care este orientarea actuala a revistei pe care o conduceti, Esprit?
Trebuie dinainte stiut faptul ca Esprit e o revista complet independenta din punct de vedere financiar, confesional si politic. Nu depindem de nici o institutie, fie ea politica sau religioasa, iar aceasta independenta economica este pentru noi o garantie a libertatii. Revenind la intrebarea dvs., ca sa intelegem ce este astazi Esprit ar trebui sa privim inapoi, catre fondatorii ei de la mijlocul anilor ’30, care cautau o a treia cale, dincolo de capitalismul liberal si socialismul comunist. Noi sintem in continuare in cautarea acestei cai de mijloc. Cred ca dupa cel de-al doilea razboi mondial, dupa totalitarismul nazist si stalinist, dupa dictaturile din Est, problema nu se mai poate pune in acelasi mod; nu mai trebuie cautata o alternativa pentru capitalismul liberal, importante fiind acum democratia si economia de piata. As spune ca Esprit se apropie cel mai mult de o stinga antitotalitara, capabila de o critica a com