Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Second-handul, soluţie de avarie pe timp de criză

Publicat in Adevarul, duminică 29 martie 2009 ·

Botoşănenii sunt atraşi de produsele care ajung să fie şi de zece ori mai ieftine decât într-un magazin de firmă.

Magazinele care comercializează haine la mâna a doua înregistrează în ultima perioadă o revigorare a vânzărilor. De la începutul anului, mulţi botoşăneni se văd nevoiţi să renunţe la îmbrăcămintea sau încălţămintea cu etichetă din cauza problemelor financiare.

„Până acum nu mi-am cumpărat niciodată haine de la second-hand. Însă am rămas fără serviciu şi nu pot să dau banii pe haine noi, trebuie să cumpăr mâncare”, a spus Mariana Sprânceană, o femeie în vârstă de 52 de ani.

Patronii firmelor de profil spun că se aşteaptă ca numărul clienţilor să crească şi mai multă odată cu încălzirea vremii. „Sunt mulţumit cum îmi merge afacerea. Am zile şi mai bune, am zile şi mai proaste, dar fac vânzare în fiecare zi. Am făcut şi 300 lei şi 500 lei pe zi. Oamenii caută acum haine de primăvară”, a declarat Silvian E., administrator al unui magazin second-hand.

Veniturile clienţilor, tot mai mici

Există însă şi botoşăneni pentru care chiar şi o haină la mâna a doua costă foarte mult. „Nu intru în second pentru că îmi fac inimă rea. Nu am de unde să dau 10 lei pentru o pereche de pantaloni. Port aceeaşi papuci de câţiva ani, cumpăraţi tot de la un second, dar atunci aveam mai mulţi bani”, a mărturisit Elena Grigoraş, din Botoşani.

Magazinele de haine, controlate de OPC

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat, în urmă cu o lună, controale la agenţii economici care vând haine la mâna a doua. Au fost verificate 10 magazine şi s-au aplicat amenzi în valoare de 33.000 lei, pentru lipsa instrucţiunilor traduse în limba română. Potrivit inspectorului şef al OPC Botoşani, Mihai Ţurcanu, toţi comercianţii deţineau certificatul de dezinsecţie şi dezinfecţie al produselor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 33 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 15 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 33 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 52 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 51 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°