Autoutilitara Ford Transit Connect a ieşit astăzi de pe linia de producţie a fabricii După mai bine de un an de la preluarea de către Ford a fabricii de la Craiova, prima maşină produsă în Bănie, autoutilitara Transit Connect, a ieşit azi de pe banda de producţie. Deşi atât autorităţilecentrale cât şi oficialii Ford s-au declarat optimişti în privinţa dezvoltării unităţii de producţie, John Fleming, preşedintele Ford Europa, a precizat că doar 1000-2000 de autovehicule vor fi produse la Craiova până la sfârşitul anului. „Vom creşte producţia în funcţie fde evoluţia pieţei. Trebuie să avem însă în vedere că piaţa a scăzut în ultimul an cu 50%“, a spus Fleming. Acesta a reafirmat intenţia companiei de a mări numărul salariaţilor de 3700 la 7000 şi de investi 675 milioane euro în retehnologizare şi instruirea angajaţilor.
Nu se ştie data de lansare a celei de-a doua maşini
Prima maşină care a părăsit azi linia de montaj a uzinei a fost donată de Ford Spitalului Municipal. 90% din producţia de la Craiova va merge însă la export, în piaţa central şi est-europeană. În prezent, maşinile care pleacă de la Craiova vor fi doar asamblate în Bănie, caroseriile fiind aduse din Turcia. John Fleming a spus însă azi că Ford îşi va ţine promisiunea de a produce 300.000 maşini şi alte 300.000 motoare pe an.
Muncitorii din Secţia de Montaj care au asistat azi la lansarea primului Ford „made in Craiova” s-au arătat emoţionaţi de moment, spunând că privesc optimişti spre viitor. „Sunt convins că ne va fi mai bine de acum. De un an, de când au venit în fabrică şi au început să facă schimbări, parcă e altceva, lucrăm la alte standarde. Lucrează mult la schimbarea mentalităţilor şi sperăm că industria auto îşi va reveni pentru ca fabrica să lucreze la capacitate maximă“, ne-a spus Teodor Boldu, muncitor în cadrul secţiei.
Atât preşedintele Ford,