"S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta/ Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta"... Sunt memorabilele versuri din “Scrisoarea a III-a” eminesciană, în care aflăm cum toată lumea creştină se uneşte pentru a ţine piept expansiunii otomane.
Dar de ce avea papa trei coroane suprapuse? Răspunsul la întrebare mi-a venit destul de târziu, după ce memorasem, în şcoală, fără vreun discernământ, faimoasa poezie, în întregul ei.
Cele “trei coroane” au, fără îndoială, o anumită semnificaţie, dincolo de simbolul lor numerologic, şi cred că ar fi interesantă desluşirea ei. Înainte de a sta pe creştetul papilor, coroanele cu trei etaje au circulat în Orientul Antic. Ele au avut la bază celebrul coif frigian, simbol al libertăţii şi al victoriei – ce va deveni un sigiliu al Revoluţiei Franceze păstrat, până azi, pe centimele europene. În Antichitate, regatul coifului frigian, Frigia se afla în centrul Asiei Minore, la vest de Capadocia. Grecii vor numi, primii, acest coif, care însă era purtat şi de unele triburi iraniene, de sciţi şi de traci. Amintiţi-vă de coiful lui Decebal, aşa cum îl vedem sculptat pe Columnă! El decorează de asemenea, capul lui Mithra, divinitate a popoarelor indo-iraniene, răspândită în Europa şi pătrunsă în Dacia, după cucerirea romană.
Ei bine, pe acest suport de "coif al libertăţii" din pânză (mai târziu, din argint), în secolul al XII-lea se aşază o primă coroană papală, pentru a simboliza suveranitatea Bisericii faţă de Stat; apoi, la începutul secolului al XIV-lea, în timpul papei Bonifaciu al VIII-lea, vine o a doua coaroană, simbolizând autoritatea spirituală asupra sufletelor; pentru ca, în 1340, în timpul crizei papalităţii, când Sfântul Scaun e mutat la Avignon, o a treia coroană să ilustreze autoritatea morală a papei asupra regilor. In extenso, ele reprezintă un "triregnum", adică lumea cerului,
