Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STEAUA - CHELSEA. Emeric Ienei: „Să dăm măcar două goluri”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 martie 2013 ·

Emeric Ienei, antrenorul cu care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, așteaptă cu sufletul la gură meciul din această seară. Sursa: AGERPRES

Ienei recunoaște că Chelsea Londra e un super-adversar pentru Steaua, dar crede în șansa echipei lui Laurențiu Reghecampf.

„Meciul e unul foarte dificil. Să nu uităm că Chelsea e campioana Europei și vine, parcă, din altă lume. E o echipă redutabilă. Să vedem și ce preț pune pe această calificare în sferturile de finală ale Ligii Europa”, ne-a declarat Ienei.

Venerabilul tehnician spune că „dubla” cu Chel- sea reprezintă șansa Stelei să confirme în Europa. „Steaua are șansa ei. Trebuie însă să atace din primul minut, să iasă la un presing agresiv și să pună în pericol permanent poarta englezilor. Pentru Steaua nu mai e vorba despre o simplă ieșire în Europa, ci de o confirmare a valorii sale”, îndeamnă Ienei.

„Asta este cea mai mare greșeală”

Atmosfera tensionată din sânul grupării londoneze e un avantaj pentru Steaua, crede Emeric Ienei.

„Am înțeles că antrenorul Rafa Benitez a intrat în conflict cu unii jucători. Asta e cea mai mare greșeală pe care o poate face un tehnician”, e de părere antrenorul de 75 de ani.

Absența lui Stefan Nikolici, care s-a accidentat și va rata duelurile cu Chelsea, nu pare să-l îngrijoreze pe Ienei.

”Nikolici era cel mai în măsură să se bată cu apărătorii lui Chelsea. Păcat că nu joacă, dar Reghecampf are și alte soluții. Eu mizez pe spiritul de echipă al Stelei și pe orgoliul lor. E foarte important ceea ce susțin. Fotbaliștii trebuie să înțeleagă faptul că o evoluție bună în acest duel le crește considerabil cota”, a mai spus Emeric Ienei, care și-a exprimat și o dorință: „După meciul de la București, ar fi bine să luăm un avans măcar de două go- luri!” .

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 39 minute
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

CE Canotaj: Aur pentru România în proba de dublu rame feminin

HotNews acum 19 minute
Echipajul feminin de dublu rame al României, format din Ioana Vrânceanu şi Roxana Anghel, a cucerit duminică medalia de aur la Campionatele Europene de la Szeged, Ungaria. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Prof

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 33 minute
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 36 minute
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°