Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Zona arctică este afectată de cele mai mari topiri din istorie

Publicat in Adevarul, joi 6 decembrie 2012 ·

Regiunea arctică a bătut noi recorduri anul acesta, cu cea mai mare cantitate de gheaţă pierdută în timpul verii, cea mai mică pătură de zăpadă din timpul primăverii şi cu topirea gheţii din Groenlanda.

Aceste evenimente sunt aparent paradoxale, mai ales că temperatura din ultimul deceniu nu a suferit modificări majore.

„Zona arctică este una extrem de sensibilă şi, odată cu încălzirea pe care au observat-o oamenii de ştiinţă, vedem abia acum rezultatele clare: mai puţină zăpadă şi gheaţă, plus o topire accentuată în permanenţă. De asemenea, vegetaţia se schimbă în zona“, a declarat pentru phys.org Jane Lubchenco, subsecretar în cadrul Administraţiei Oceanelor şi Atmosferei din Statele Unite ale Americii (NOAA).

Lubchenco a prezentat concluziile NOAA în cadrul unei discuţii dedicate raportului anual, numit Arctic Report Card. Acesta se realizează din 2006 şi rezumă schimbările din zona arctică. 141 de autori din 15 ţări au contribuit la acest raport.

Care sunt concluziile cercetătorilor?

Zăpada a atins un nivel minim în Emisfera de Nord în luna iunie, iar nivelul cel mai scăzut din istorie a fost atins în mai în Eurasia.

Gheaţa marină: Nivelul minim a fost atins în septembrie 2012. Acesta a reprezentat un record minim absolut, dintre cele măsurate prin satelit din 1979 încoace.

Suprafaţa gheţii din Groenlanda: În luna iulie, aproape toată gheaţa din Groenlanda s-a topit. Mai exact, 97% din suprafaţa totală s-a dus într-o singură zi, potrivit datelor NOAA.

Vegetaţie: Tundra devine din ce în ce mai verde şi există din ce în ce mai multă vegetaţie superioară. Între 2003 şi 2010, sezonul în care au început să crească plantele s-a prelungit în toată zona.

Fauna: În partea de nord extrem a Europei, vulpea arctică este în pragul dispariţiei. De asemenea, măsurătorile recente în privinţa fitoplanctonului care se dezvoltă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 48 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum 2 ore
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum o ora
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°