Delatiunea a fost un instrument preferat al masinii comuniste de distrus suflete. Rafinat intelectual, poliglot, remarcabil cunoscator al marii literaturi germane, Ivan Denes a acceptat din ratiuni care raman inca obscure sa serveasca regimul comunist nu doar in tara, dar si dupa plecare. Nu deschis, ca un propagandist oficial, ci insidios, pe ascuns, prin delatiuni la adresa unor oameni care-si deschideau sufletele fata de el, inclusiv fosti colegi de inchisoare.
http://www.contributors.ro/societatelife/papusa-papusarilor-destinul-intortocheat-straniu-si-nenorocit-al-lui-ivan-denes-i/
Spuneam in prima parte a acestui articol ca am intrat in corespondenta cu Denes in 1989 cand incepusem sa lucrez la definitivarea (ce iluzie!) istoriei comunismului din Romania. Publicasem in excelenta revista East European Politics and Societies un lung articol intitulat “The Tragicomedy of Romanian Communism”, de fapt embrionul cartii pe care o aveam in minte. L-am trimis pentru comentarii mai multor cunostinte, persoane pe care le consideram competente pe subiect si dispuse sa-mi dea sugestii, sa ma ajute in lamurirea unor tenebroase episoade din istoria PCR. Am trimis si scrisori in care expuneam strategia conceptuala a cercetarii mele, imi rugam corespondentii sa ma ajute in clarificarea unor chestiuni ce mi se pareau greu, daca nu chiar imposibil, de deslusit. Premisa de la care plecam in aceste schimburi de idei si informatii era buna-credinta a ambelor parti. Nu suspectam pe nimeni de joc dublu ori de ratiuni greu identificabile pentru a obscuriza, mai degraba decat de a lumina fenomenul totalitar. In acest sens am purtat discutii (prin viu grai ori prin scrisori), inainte de prabusirea regimului, cu oameni foarte diferiti, de la Ghiţă Ionescu, Vlad Georgescu, Dinu C. Giurescu, Edith Lhomel, Ion Mihai Pacepa, Mihai Botez, Sorin Toma si Sergiu Verona la Corneliu B