Nici macar Traian Basescu, caruia Adrian Nastase ii doreste sa nu-i poata acoperi fularul rana cand il va condamna vreun judecator uselist la puscarie deoarece i-a disparut flota de sub timona, n-a indraznit sa se compare cu Iisus Hristos.
Atitudinile sale superioare sugerau voit impresia dumnezeirii, a puterii absolute, rasul sau malitios punea o distanta maxima intre crestetele supusilor si mana sa dulce, care n-a lovit copilul cu pumnul sau cu palma, dar oricat s-a infoiat peste tara presedintele nu a depasit aceasta granita!
Nastase nu s-a limitat sa se uite in stanga si in dreapta crucii pentru a-si identifica lungul nasului, a cutezat sa-si infatiseze simtirea exact in mijlocul povestii de acum 2000 de ani, cand - nu-i asa? - Cina cea de taina nu a fost altceva decat o repetitie cu costume pentru moartea politica insurubata in destinu-i de catre baronii PSD.
Daca jelaniile bloggerului s-ar fi consumat pe bancheta psihiatrului sau, medicul i-ar fi prelungit sejurul fara sa-i tremure stiloul. Sau o fi scris acest mic studiu de religie comparata gandindu-se la o portita de scapare, avand in vedere ca mai asteapta niste decizii ale magistratilor?
Nu cred ca ar tine, pentru ca s-a stabilit deja ca in momentul in care se presupune ca a savarsit faptele de care este in continuare acuzat, avea discernamant.
Domnul Nastase pur si simplu crede ce sustine. La cate calitati intelectuale are, la puterea de munca si de sinteza pe care a demonstrat-o in perioada cat a fost premier, la cate carti a inghitit intru desavarsirea sa, un singur lucru nu a invatat: decenta.
Fostul lider al PSD nu a avut niciodata masura. A considerat mereu ca i se cuvine totul, ca poate controla totul cu pumnul sau de otel imbracat in catifeaua din voce, sunt convins ca tot ce a decis, chiar si cand a decis pe langa lege, a avut
