Octavian Manu distribuia către alţi pedofili o cantitate uriaşă de filme pornografice cu minori. Avea o predilecţie pentru minori schingiuiţi, maltrataţi, violaţi, abuzaţi sexual de animale. Manu a cerut în schimb să i se permită să-şi susţină teza de doctorat pe 12 decembrie
Octavian Modest Manu (32 de ani), asistentul universitar din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava arestat la mijlocul lunii trecute pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice a fost trimis în judecată în cursul zilei de astăzi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) –Serviciul Teritorial Suceava.
Zona lui de interes - copiii cu vârsta până în 9 ani
În rechizitoriul înaintat instanţei de judecată apar dezvăluiri şocante.
Potrivit rechizitoriului înaintat instanţei de judecată, în intervalul 21 aprilie 2003 – 15 noiembrie 2011, inculpatul a accesat, a stocat şi a pus la dispoziţia terţilor, prin reţeaua internet, peste 2.785 de fişiere de tip imagine şi video, conţinând poze şi filme cu minori, cu vârste cuprinse între 3 luni – 16 ani, în ipostaze pornografice. În total, peste 100 GB de astfel de date informatice.
„În afară de cantitatea impresionantă de materiale pornografice cu minori deţinută, ceea ce este cu adevărat alarmant este conţinutul acestora. Analiza lor relevă preferinţa inculpatului pentru materiale care sunt prezentaţi minori cu vârste foarte fragede (3 luni – 9 ani), unele conţinând scene terifiante în care minorii sunt violaţi, maltrataţi, legaţi de mâini şi picioare, abuzaţi sexual cu ajutorul animalelor”, se arată în actele de sesizare a instanţei de judecată.
Bărbatul recunoaşte obsesia şi promite să se vindece
Din arestul poliţiei, asistentul universitar a făcut cerere pentru a fi liberat sub escortă din arestul poliţiei