Valentin Şlepac, locotonenetul lui Sergiu Băhăian a murit în incinta Spitalului Penitenciar Jilava vineri după-amiaza, din cauza unei afecţiuni cronice. Principalul martor în dosarul crimelor în serie comise la comanda bucureşteanului suferea de o afecţiune cronică.
Trupul lui Şlepac nu a fost încă ridicat de familie pentru a fi înmormântat creştineşte. „Urmează să fie efectuată necropsia pentru a se stabili cauza morţii“, a declarat putătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava, Daniela Popescu. Trupul se află încă la morga spitalului- penitenciar, urmând ca în zilele următoare să fie dus, în zilele următoare, la Serviciul de Medicină Legală Ilfov.
Călăul tocmit de Sergiu Băhăian a murit! Ucigașul în serie Șlepac era principalul martor al acuzării! Şlepac a murit sărac lipit, deşi a fost implicat în evaziuni de zeci de miliarde de lei şi i-a lichidat, la comanda lui Băhăian, pe administratorii firmelor fantomă folosiţi pentru a comite infracţiuni: Lucian Cernat, Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan. Criminalul a recunoscut că a ucis patru oameni şi a declarat în faţa magistraţilor că s-a temut pentru viaţa sa şi a familiei sale, din cauză că Băhăian îi ameninţa. „Ori de câte ori persoane din anturajul meu greşeau, Băhăian Sergiu îi atenţiona că «se vor duce şi ei la bâldâbâc»". „Ideea de a fi omorât Cernat Lucian mi-a indus-o Băhăian Sergiu. Acesta nu a fost de acord să-i dea lui Cernat o sumă de bani pentru a pleca în străinătate, spunând că acesta se va întoarce şi va solicita alţi bani şi se va duce la poliţie. Mi-a spus că spre Constanţa sunt destule poduri de pe care aş putea să-l arunc", a povestit anchetatorilor Valentin Şlepac, imediat după ce a fost arestat. Cum ucidea cu sânge rece Valentin Şlepac
Legătura dintre cel care ucidea la comandă şi cel care ordona crimenele era cu atât mai puternică cu cât Sergiu Bă