Maşina unui avocat piteştean a fost binecuvântată, miercuri, de un preot paroh de la Biserica Sf. Dimitrie Bascov, de lângă Piteşti, după ce Patriarhia Română a introdus în mod oficial, în noul Molitfelnic, slujba de sfeştanie a unui vehicul.
Slujba de binecuvântare a maşinii durează aproximativ zece minute, iar în cadrul ei preotul se roagă pentru maşină şi pentru sănătatea şi siguranţa şoferului şi a pasagerilor.
"Au fost destule cereri de sfinţire a maşinilor, dar de astăzi este o bucurie şi o binecuvântare pentru noi, preoţii, că putem să sfinţim maşinile în mod oficial. Este vorba de rugăciunea specială de sfeştanie a maşinii pe care o rostim noi, preoţii, şi binecuvântăm maşinile pentru ca cei care le conduc să aibă numai drumuri frumoase şi totul să fie într-o atmosferă deosebit de plăcută. Costurile nu sunt fixe pentru acest serviciu, fiecare credincios poate să ofere cât îl lasă inima. Întreaga maşină se sfinţeşte dimpreună cu şoferul", a declarat Sorin Tolbaru, preot paroh la Biserica Sf. Dimitrie Bascov, de lângă Piteşti.
Unul dintre primii argeşeni care a venit cu autoturismul la biserică pentru a fi binecuvântat a fost avocatul piteştean Alin Anton.
"Sunt avocat, umblu foarte mult prin ţară cu maşina, drumurile noastre sunt aşa cum sunt şi de multe ori văd evenimente rutiere neplăcute sau tragice. Aşa că m-am gândit că este necesară o sfinţire a maşinii şi a noastră, a familiei care circulă cu autovehiculul. De acum voi simţi acea putere a lui Dumnezeu pogorâtă asupra noastră care ne va da minte limpede şi putere de a merge mai departe în siguranţă", a declarat avocatul Alin Anton.
"Binecuvântează maşina robilor tăi, ocrotindu-i în drumurile lor de toate primejdiile, dându-le înger păzitor, însoţindu-i cu dumnezeiasca ta binecuvântare şi întorcându-i totdeauna cu pace la casa lor. Se binecuvântează maşina aceasta prin strop