Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Cioran, o afacere românească la Paris

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 aprilie 2011 ·

Cine distruge societatea românească? Ce forţe, obscure sau vizibile, ne-au transformat într-o populaţie derutată, inaptă să acţioneze raţional, trăind de la o improvizaţie la alta?

Ahtiaţi după chilipiruri, obsedaţi de îmbogăţire, ne-am făcut idoli din nulităţi incapabile să rostească o frază inteligibilă. Banii nu le folosesc pentru aşi completa educaţia, ci pentru a-şi trece pe răboj profesionistele mişcării din buric şi veteranele alcovurilor de lux. Modelul societăţii româneşti e rezumabil la cuvintele-cheie ale unei manele: femei, bani, duşmani, lăcomie, mândrie. Mondenităţile ieftine, lăudăroşenia infantilă ne-au coborât atât de mult, încât nu mai reacţionăm decât la morcovul chilipirului şi la stimulentul violenţei sau vulgarităţii. Incompetenţa funcţionarilor duce automat la inconsistenţa deciziilor, iar viziunea conducătorilor e cariată de precaritatea mijloacelor prin care-şi pot pune în practică ideile.

Culmea e că ajungem să ne facem de râs şi atunci când suntem animaţi de cele mai bune intenţii. Recenta istorie a manuscriselor şi obiectelor aparţinându-i lui Emil Cioran a arătat, încă o dată, ce înseamnă confuzia şi dispreţul pe care românii îl au unii faţă de alţii. În loc să se pună de acord, au preferat să liciteze bezmetic, ajungând la sume incredibile, ca şi cum ar fi trebuit să bată recorduri şi nu să-şi atingă, cu costuri cât mai mici, scopul. E adevărat că pentru asta ar fi trebuit să existe o minimă coordonare. Dar cine s-o facă? Dacă nici miniştrii nu-şi cunosc propriile legi, de ce să ne mirăm că un fost şef de academie lansează informaţii care, în loc să limpezească lucrurile, produc diversiune, sabotând o operaţiune care ar fi putut fi încununată de succes. "Privaţii" care şi-au trimis emisarii la Paris ştiau prea bine că, în ceasul al doisprezecelea, două instituţii din România reuşiseră să se înscrie în cursă. Dar e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 37 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 11 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 33 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 21 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 32 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°