Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Semne bune... anulare!

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 9 ianuarie 2009 ·

Mircea Cărtărescu: "Vă doresc, mai întâi, un an bun, mai bun decât cei precedenţi! O fac din toată inima, căci la ce te-ai putea gândi în momente ca acestea?"

În „Călăuza“ fraţilor Strugaţki, ecranizată genial de Tarkovski, o legendă spune că în miezul Zonei - locul unde ar fi coborât o navă extraterestră - există o cameră în care poţi să-ţi pui o dorinţă, iar ea ţi se va-mplini pe loc. Ajuns în camera magică, eroul romanului înţelege, într-o clipă de iluminare, că singura dorinţă pe care un om şi-o poate pune acolo, în acel moment de o importanţă supremă, este „fericire pentru toţi oamenii“. Pentru că în această frază constă umanitatea din noi, oricât de venali, de ticăloşi, de decăzuţi şi de corupţi am fi în viaţa obişnuită. Sărbătorile iernii sunt astfel de camere secrete, de Sfinte ale Sfintelor în care intrăm anual ca să exprimăm sămânţa de lumină din trupurile noastre opace. Dorim atunci tuturor, buni şi răi, prieteni şi duşmani deopotrivă, un unanim „La Mulţi Ani!“. Odată Sărbătorile trecute, ne-ntoarcem în viaţa care se vieţuieşte, cum scria Mateiu Caragiale. Aici redevenim păgâni, egoişti şi amorali, ca să ne meargă bine, ca să ne putem câştiga nu pâinea, ci cozonacul vieţii de fiecare zi.

Vă doresc un an bun, în ciuda perspectivelor foarte sumbre, pe diferite planuri şi din diferite direcţii, pe care le ştim cu toţii. Poate că problema gazului rusesc se va rezolva sau o vom eluda iarna asta folosind resursele proprii. Dar criza gazului metan, să nu uităm, nu e atât un fapt punctual, cât o metaforă şi un avertisment. Rusia s-a repus pe picioare şi economic, şi militar. E iar „unită-n cuget şi-n simţiri“, dornică de revanşă după umilinţele suferite în perioada post-gorbacioviană. Îşi permite acum să sfideze Europa economic, o va sfida în curând şi militar. Conflictul Rusiei cu Ucraina este un pericol real la graniţa României, este un f

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum 57 minute
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Programul metroului în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere / Anunțul METROREX

Gandul acum o ora
Circulația trenurilor de metrou pe perioada weekendului prelungit și a Sărbătorilor Pascale se va derula după un program special. Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minut

Tomac: Avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. Am solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie şi să acţioneze astfel încât sancţiunile UE chiar să îşi atingă obiectivul

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. El afirmă că este evident că mecanismul de impunere al acestor sancţiuni trebuie îmbunătăţit şi că es

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 38 minute
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum o ora
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum 2 ore
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

OMV Petrom raportează pentru T1/2024 un profit net de 1,4 mld. lei şi afaceri de 8,5 mld. lei

Mediafax acum 3 ore
„Valoarea veniturilor din vânzări consolidate a scăzut cu 10% comparativ cu T1/23, influenţată negativ de preturi mai mici la gaze naturale şi energie electrica, precum şi de volume vândute mai mici de gaze naturale, parţial compensate de volume vân

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

19°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°