Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli Timișoara – Universitatea Craiova LIVE TEXT 4-0 (Zicu, min 35, Magera, min 39, 55, Goga min.90)

Publicat in Adevarul, duminică 13 martie 2011 ·

Poli Timișoara zdobește Universitatea Craiova cu scorul de 4-0. Scorul a fost deschis de Ianis Zicu, în minutul 35. A urmat dubla cehului Lukas Magera, în minutele 39 și 55. Bomboana de pe tort îi aparține lui Goga, care a înscris un super gol în prelungiri.

Poli Timișoara învinge lejer Universitatea Craiova și se apropie la două puncte de Oțelul Galați, lidera la zi în Liga I. Bănățenii au dominat partida de la un cap la altul, iar dacă scorul ar fi arătat 8-0 nimeni nu s-ar fi mirat. Jucătorii lui Dușan Uhrin jr. s-au întrecut în ratări, campion fiind Axente, care a irosit ocazii de gol din toate pozițiile posbile. Scorul a fost deschis de Zicu, în minutul 53. Golgeterul echipei a înscris cu un șut din șase metri. A urmat apoi recitalul lui Magera. Cehul a marcat câte un gol în fiecare repriză, în minutele 39 și 55. Ultimul gol i-a aparținut lui Goga, care marcat din nou un gol după o execuție de mare fotbalist, după un șut cu efect la vinclu. Următoarea etapă, Poli se va deplasa la Brănești, pentru meciul cu Victoria.

Final de partidă

Min. 90 GOOOOOOOOOOOLLLLL Realizare senzațională pentru Dorin Goga, care trimite o minge în viclul porții lui Lung jr. (4-0)

Min.89 Iese și Zicu, Intră Ignjatijevici

Min.86 Iese Lukas Magera în aplauzele unui statdion întreg. A intrat Nikolici

Min.82 Pe teren se află o singură echipă: Poli Timișoara. Cinci jucători bănățeni contra doi de la Craiova în urma unui contaatac rapid. Goga a tras însă puțin peste bara transversală

Min.79 Ricketts scapă singur cu Lung, care iese la 20 de metri de poartă, canadianul încearcă lobul dar intervine portarul cu brațele. Arbitrul a lăsat jocul să continue, în loc să acorde lovitură liberă și eliminare

Min.76 Schimbare logică la Poli. Iese Axente, intra Ricketts

Min.74 Axente scapă din nou spre poarta o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum 57 minute
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 4 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 3 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°