» Micii producatori agricoli trebuie sa se inscrie la Registrul Comertului ca persoane fizice autorizate ori sa-si faca intreprinderi individuale sau familiale, daca vor sa mai beneficieze de ajutoare de la stat.
» Ministerul Agriculturii spune ca si din 2010 micii producatori agricoli vor fi sprijiniti, fie prin despagubiri pentru pierderile cauzate de intemperii, fie pentru dezvoltarea gospodariei proprii.
» Organizatiile sindicale din agricultura sustin ca autoritatile incearca, prin aceasta masura, sa-i incurajeze pe tarani sa se asocieze. Altii spun ca aceasta decizie urmareste in primul rand impozitarea veniturilor obtinute de micii producatori agricoli.
"Sa am ce pune pe cruce", pufneste un taran hatru dupa ce i-am spus despre certificatul de persoana fizica autorizata pe care producatorii individuali vor trebui sa-l aiba in buzunar, incepand din 2010, ca sa beneficieze de ajutor de la stat. Noutatea acestui an pentru agricultura romaneasca este ca micii producatori trebuie sa se inscrie la Registrul Comertului ca persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale. Numai asa cei care cultiva o parcela cu rosii, salata si castraveti sau care cresc cateva animale in batatura vor mai putea sa primeasca, de acum incolo, bani de la statul roman sau de la Uniunea Europeana, sub diverse forme de sprijin sau pentru despagubiri in caz de calamitate. Ce-i drept, taranii pe care i-am chestionat cu privire la problema aceasta, dupa ce am strabatut cateva sate de legumicultori din jurul Bucurestiului, au dat cu tifla ideii Guvernului, zicand ca nici pomeneala sa bata drumul birocratiei pentru niste acte pe care ei le considera inutile. Mai ales ca, dupa cum sustin satenii, guvernantii nu i-au sprijinit niciodata cu ceva, macar cu "un capat de ata".
Sprijin de la stat, daca ai patalama
Iata ce spune Mini