Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Programul „Rabla“ reînvie piaţa auto

Publicat in Adevarul, vineri 22 octombrie 2010 ·

Unii dealeri de maşini şi-au mărit vânzările cu 13% faţă de anul trecut şi aşteaptă cu nerăbdare etapa de anul viitor. Peste 60% din cei care şi-au luat anul acesta automobile noi sunt pensionarii care au renunţat la rable.

Programul de înnoire a parcului auto naţional a fost o adevărată gură de oxigen pentru principalii dealeri de autovehicule din Neamţ. Deşi în plină criză, volumul vânzărilor de pe piaţa auto nemţeană fie s-a menţinut la aceleaşi cote, fie a crescut comparativ cu 2009.

„În toată ţara, piaţa auto a scăzut. Cu toate acestea, noi ne-am menţinut cota de piaţă, graţie programului de reînnoire a parcului auto naţional“, spune Tasica Postole, directorul uneia dintre firmele de profil din judeţ. În general, nemţenii se feresc de leasing şi preferă să plătească cu cash, 90% din cei care şi-au cumpărat un automobil fiind beneficiari ai programului „Rabla“.

Ultima zi de „Rabla“ 2010

Paradoxul îl constituie faptul că majoritatea celor care şi-au achiziţionat maşini noi anul acesta sunt pensionarii şi nu cei din câmpul muncii. „Trebuie să mă mulţumesc cu maşina pe care o am, deşi e veche de opt ani. Nu mi-aş putea permite, cel puţin acum, să mă gândesc la un autoturism nou“, spune bugetarul Vasile Popa.

Explicaţia o dă tot Tasica Postole. „Diminuările salariale substanţiale din sistemul bugetar nu le mai permit nemţenilor să se gândească la maşini noi. Mai mult decât atât, sunt chiar persoane juridice care caută ofertele noastre pentru maşinile second-hand, tot din cauza lipsei banilor“. Încheierea programului „Rabla“ din acest an este privită de unii distribuitori auto cu îngrijorare, iar de alţii cu optimism.

Lăcrămioara Diaconu, director de vânzări la altă firmă de profil din judeţ, crede că volumul vânzărilor nu va scădea. „Chiar dacă pe 23 noiembrie ia sfârşit această etapă a programului, de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 35 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 20 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°