Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controlul de la CUP se incheie astazi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 18 mai 2001 ·

Finantele vor prezenta prefectului Buza situatia de la regia locala. Saptamina aceasta au fost facute verificari doar in directia ceruta de conducerea judetului. Constantin Grigorica sustine ca este foarte greu de verificat veridicitatea inregistrarii apei facturate. Astazi, inspectorii Controlului Financiar de Stat si cei de la Oficiul Concurentei vor pune punct primei parti a controlului demarat la inceputul acestei saptamini la Compania de Utilitati Publice Locale. Potrivit declaratiilor directorului general al Directiei de Finante Vrancea, Constantin Grigorica, controlul propriu zis va incepe abia luni, insa acesta va fi unul de fond, care se face in fiecare an. "In cadrul verificarilor din aceasta saptamina s-a urmarit daca exista vreo neconcordanta intre cantitatea de apa platita la SGA Bacau si cea facturata focsanenilor. Totodata, inspectorul care s-a ocupat de caz a verificat daca pentru apele uzate facturate consumatorilor exista nereguli, respectiv daca cantitatile facturate de CUP sint mai mari decit cele intrate in retea", a precizat directorul Finantelor Publice. Constantin Grigorica a mai adaugat ca, in viziunea sa, exista o mare dificultate in a stabili cu exactitate daca exista anumite diferente de facturare. Ieri, seful Controlului Financiar, Ion Ghionea, s-a intilnit cu directorul Curtii de Conturi Vrancea, Ion Alexe, pentru a pune cap la cap obiectivele atinse de ambele echipe de control. "O asemenea intilnire este necesara deoarece nu putem verifica aceleasi probleme. Vrem sa cunoastem punctele atinse de Curtea de Conturi in cadrul acestui control de la CUP", a mai precizat Constantin Grigorica. Tot astazi, conducerea Directiei de Finante va inainta un raport complet prefectului Constantin Buza, unde vor fi cuprinse toate problemele ridicate de seful judetului. Reamintim ca nemultumirea prefectului a pornit de la profitul regiei locale, tarifele

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 2 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 11 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat s-a aruncat pe podul rutier de la Agigea azi, 14 mai 2024. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompi

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 7 minute
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Show-urile multimedia „Simfonia Apei” revin la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai

News.ro acum o ora
Spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei” vor începe la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai. Show-urile multimedia sunt la a V-a ediţie. În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţii

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

Ziua Constanta acum o ora
Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor, a anunțat prin intermediul unei postări pe pagina de socializare, azi, 14 mai 2024. Iată anunțul de pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional de Istorie a României:

Tatăl mogulului Adrian Sârbu ar fi fost găsit inconștient în baie. Bărbatul prezenta o plagă în zona abdomenului

Ziare.com acum 2 ore
Tatăl mogulului media Adrian Sârbu (69 de ani), ar fi fost găsit inconștient, la baza de agrement din Vulcan a postului PRO TV. Potrivit unor surse judiciare citate de Aktual 24, bărbatul ar fost găsit în baie, de bucătăreasa familiei, iar tatăl lui

Situaţie inedită în Franţa. Patru oi au fost înscrise la şcoală pentru a evita închiderea instituţiei

Mediafax acum o ora
Un grup de părinţi din Franţa a găsit o soluţie creativă pentru a salva clasa copiilor lor, ameninţată de lipsa de elevi. Au înscris patru oi la şcoală, cu nume, prenume şi data naşterii, pentru a ajunge la numărul minim legal.

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°