"Azzurrii" joaca azi cu Australia in optimile Cupei Mondiale, dar multi dintre jucatori sunt preocupati de situatia de acasa, unde in aceasta saptamana va incepe procesul meciurilor trucate.
Inaintea confruntarii din optimi cu Australia, programata astazi la Kaiserslautern, atmosfera din sanul echipei lui Marcello Lippi nu este una dintre cele mai bune. Nu doar rivalii de la antipozi reprezinta motivul ingrijorarii "azzurrilor", ci si megaprocesul legat de scandalul meciurilor trucate, care trebuie sa inceapa in aceste zile si care poate determina schimbari drastice in Serie A.
NECONCORDANTE. Deocamdata, legat de partida de azi, selectionerul si elevii sai par sa gandeasca diferit. Lippi ar vrea sa joace ofensiv, intentionand sa-l introduca pe Totti in spatele celor doua varfuri. Jucatorii sustin insa ca obiectivul e calificarea, nu spectacolul. Inaintea meciului cu Cehia, Cannavaro spunea: "Italia trebuie sa joace ca Italia. Sa se apere, nu sa faca poezie". Ideea si-a gasit ecou si in randurile coechipierilor: "Pe noi ne intereseaza victoria, nu jocul frumos", a completat Perotta. Indiferent de formula pe care o va adopta Lippi, un lucru este cert: pentru intalnirea de azi, selectionerul nu-l are la dispozitie pe Alessandro Nesta, accidentat in partida cu Cehia. In schimb, de partea cealalta, antrenorul Australiei, Guus Hiddink, va putea conta pe revenirea portarului Mark Schwarzer, in timp ce Kewell este incert.
PROBLEME. Nici nu e de mirare ca italienilor nu le sta gandul la spectacol, cand in cazul majoritatii situatia echipelor de club este incerta. 13 dintre baietii lui Lippi sunt legitimati la Juventus, Milan, Lazio sau Fiorentina, cele patru cluburi mari implicate in scandalul meciurilor trucate.
POSIBILELE SANCTIUNI Cotidianul Gazzetta dello Sport a publicat deja, pe baza informatiilor detinute, posibilele "pedepse" ale celor