Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tablou cu Emil Boc – albinuţă şi Traian Băsescu- Budha a fost interzis la o expoziţie

Publicat in Adevarul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Timiş, organizează în această perioadă o expoziţie de pictură pe holurile Consiliului Judeţean Timiş. Tema expoziţiei este „Albina – simbol al hărniciei, eficienţei şi economisirii”. Un tablou cu Emil Boc în rol de albinuţă a fost însă interzis.

Potrivit siteului pressalert.ro, un tablou în care sunt parodiaţi premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu a fost interzis la o expoziţie organizată de Uniunea Artiştilor Plastici pe holurile Consiliului Judeţean. „Mi s-a spus că a cerut cineva de la consiliul judeţean să fie scoasă lucrarea din expoziţie. Este un fotomontaj cu tentă umoristică şi am fost inspirat chiar de titlul expoziţiei. Eu sunt apolitic, dar am vrut să fac un pic de glumă”, a declarat, Victor Gingiu, pictorul care a realizat tabloul, pentru pressalert.ro.

Preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş este Constantin Ostaficiuc, subordonat pe linie de partid premierului Emil Boc. Ostaficiuc susţine că nu are nicio legătură cu retragerea tabloului. „Este o comisie, eu nu fac parte din acea comisie. Nici nu am văzut măcar tabloul. Nu am nicio legătură. Noi nu am făcut decât să punem la dispoziţie locaţia, dar mi se pare stupid că un pictor obscur încearcă să îşi facă reclamă pe seama unui astfel de scandal”, a spus Ostaficiuc.

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Timiş, Ioan Szekernyes, a declarat pentru pressalert.ro că lucrarea a fost retrasă pentru că are “o tentă politică prea directă”: „E o discuţie în ce măsură este artă plastică sau publicistică. Este o discuţie care până acum n-a avut un răspuns. Lucrarea a fost scoasă pentru că era cu tentă politică prea directă. I-am spus şi domnului Gingiu că nu era o problemă dacă era o expoziţie la noi la galerie. Dacă expoziţia se face la Consiliul Judeţean Timiş, nu cred că trebuie să faci ce vrei când te duci la om în casă”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 18 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 57 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 14 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

CFR estimează pierderi de peste un miliard de lei în acest an, cu aproape 500% mai mari decât anul trecut

HotNews acum 3 ore
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°