Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început lucrările la Centrul de Servicii Sociale

Publicat in Adevarul, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

În noul spaţiu îşi vor desfăşura activitatea Direcţia de Servicii Sociale a Primăriei, dar şi 15 fundaţii. Astfel persoane nevoiaşe vor primi rapid ajutor şi nu vor mai fi nevoite să umble dintr-un capăt al oraşului în celălalt.

Valoarea totală a investiţiei este de 8 milioane de lei, 98% fiin fonduri europene. „Este un proiect foarte important pentru Braşov, care vizează o categorie aparte, cea a persoanelor cu nevoi speciale. Prin acest proiect încercăm să aducem în acelaşi spaţiu cea mai mare parte a ofertanţilor de servicii sociale, fie că vorbim de Direcţia de Servicii Sociale, fie că vorbim de ONG-urile din acest domeniu. Odată cu finalizarea acestui proiect, persoanele cu nevoi speciale vor putea beneficia de o gamă variată de servicii, având în vedere că în acelaşi spaţiu îşi vor desfăşura activitatea Direcţia de Servicii Sociale şi 15 ONG-uri de profil“, a declarat primarul George Scripcaru.

Centrul multifuncţional va fi amenajat în cadrul corpului A al fostului Grup Şcolar Astra. Clădirea urmează să fie supusă unor lucrări de consolidare precum şi unor intervenţii la partea de arhitectură, finisaje interioare şi exterioare, lucrări de rezistenţă şi modernizare a instalaţiilor. Pentru optimizarea spaţiului existent în vederea furnizării de servicii sociale, vor fi executate o serie de compartimentări care vor permite alocarea unor destinaţii specifice spaţiilor din cadrul Centrului Multifuncţional.

Se vor amenaja locuri de parcare, loc de joacă pentru copii, iluminat exterior şi asigurarea perimetrului prin instalarea de camere de supraveghere. Se vor monta echipamente pentru ca persoanele cu dizabilităţi să nu aibă probleme de acces.

Toate serviciile la într-un singur sediu

La parter vor funcţiona Serviciul protecţia persoanei cu dizabilităţi: Direcţia de servicii sociale, recepţie, Servicii pentru persoane cu handicap locomot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 52 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Gigant petrolier din Arabia Saudită, noul partener mondial major al FIFA

HotNews acum 18 minute
Aramco, gigantul petrolier saudit, a devenit noul „partener mondial major” al Federației Internaționale de Fotbal. Conform AFP, înțelegerea este una până în 2027. FIFAFoto: ULMER / imago sportfotodienst / Profimedia Aramco (Arabia Saudită), noul par

Atenţionare MAE: Ungaria interzice camioanele de mare tonaj pe 1 mai

Mediafax acum o ora
Interdicţia va fi valabilă în intervalul orar 6.00 – 22.00, ora locală. Transporturile umanitare, de animale vii, bunuri perisabile, combustibili şi alte bunuri de primă necesitate nu vor avea obligaţia de a se supune acestor restricţii. MAE reamint

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 55 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum o ora
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°