Vestea condamnării lui Becali a şocat o lume întreagă. Reţelele de socializare au explodat! Peste 30 de mii de oameni cer pe Facebook ca fostul europarlamentar să fie liber. „Nu merita să fie închis”, e opinia des răspândită printre oamenii de rând.
Susţinătorii lui Gigi Becali au reacţionat imediat după arestare. Finanţatorul Stelei are mulţi adepţi. A construit biserici, a donat bani săracilor şi a ajutat sinistraţii. Sunt gesturi care l-au ridicat în ochii oamenilor de rând. "Free Gigi", o pagină creată de fani pe Facebook, la câteva ore după pronunţarea sentinţei, a strâns deja peste 30 de mii de like-uri. Şi ardelenii sunt de partea lui Becali.
"Mie mi se pare o nedreptate incredibilă", scrie o persoană. "Acest om a făcut pentru românii de la noi din ţară foarte mult bine" sau "La inundaţii a făcut case, este foarte credincios, a ajutat oamenii cu bani de Sărbători" şi "Îmi pare foarte rău, numai cu Steaua câţi bani a adus pentru România. Eu nu am dormit toată noaptea, am regrete foarte, foarte mari", sunt doar câteva dintre opiniile des întâlnite.
Fapta pentru care a fost închis nu este una foarte gravă, e opinia străzii. "Nu mi se pare ceva grav ceea ce a făcut", "Orice om are dreptul la o a doua şansă" şi "Becali a fost o stea extraordinară, a ajutat mulţi tineri, nu a făcut rabat la nimic ce e cultural, sportiv", sunt doar câteva dintre postările susţinătorilor lui Gigi Becali.
Mai multe detalii despre acest subiect puteţi afla în această seară, la ştirile Sport LOOK, care vor fi difuzate de LOOK TV, de la ora 18.45.
Alexandra Băieş