La 61 de ani e la fel de tânăr şi de neliniştit ca atunci când s-a urcat prima oară pe o scenă.

Sigur că nu a fost întâmplătoare venirea lui pe lume, la mijlocul primăverii lui 1947 – 19 aprilie – la Timişoara. Copil fiind, visa să devină astronom. Nimic nu i se părea mai interesant decât astronomia. Era fascinat de stele, de univers. Apoi, Euterpe, Muza Muzicii, l-a scos din mrejele surorii ei, Urania, şi a aruncat o vrajă asupra lui care mai ţine şi astăzi. Când a descoperit că poate transmite ceva oamenilor şi îi poate ajuta s-a schimbat totul şi muzica a devenit cel mai important lucru din lume pentru Nicu Covaci.

GÂNDURI. Marea lui dezamăgire?! "Nu am reuşit să fac formaţia Phoenix recunoscută la nivel internaţional. Acest lucru nu s-a întâmplat doar din vina mea. Băieţii mei au avut momente de decădere, nu m-au sprijinit tot timpul. Eu am insistat să cântăm româneşte, lucru pe care colegii mei mi l-au reproşat şi poate că aveau dreptate. Nimeni nu ştie ce înseamnă să fii timp de 45 de ani pe scenă. Nici măcar acum nu am o familie, un copil, nu am o soţie. Trăiesc pentru Phoenix şi aşa presupun că voi şi muri. Asta nu înseamnă că sunt frustrat de bucurii. Am mulţi prieteni, mulţi oameni profunzi în jurul meu, care mă înţeleg şi mă sprijină. Nu duc lipsă de căldură, însă sacrificiile pe care le-am făcut au fost gigantice. Am făcut Liceul de Arte Plastice, dar şi Facultatea de Arte Plastice. Puteam să fiu la ora asta un bun pictor sau sculptor. În Germania am predat opt ani şi am fost iubit peste tot. Am şi vândut foarte bine în Germania, însă am continuat să fac muzică, pentru că asta era datoria mea. Eu am o teorie. Totul are un preţ. Poţi obţine absolut orice în viaţa asta, inclusiv să ajungi preşedintele Americii, doar dacă eşti dispus să plăteşti preţul.

Aici se blochează cei mai mulţi. Dacă nu plăteşti preţul, nu poţi să