Ei nu mai au simţurile treze spre partea de rău a lumii, spre ameninţare. Ei contemplă pe alţii, sunt foarte buni sfătuitori, dar nu mai întreprind nimic pentru consolidarea morală a propriilor conştiinţe.
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele ce mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri
15 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
Ei nu mai au simţurile treze spre partea de rău a lumii, spre ameninţare. Ei contemplă pe alţii, sunt foarte buni sfătuitori, dar nu mai întreprind nimic pentru consolidarea morală a propriilor conştiinţe.
Este şi explicaţia deselor şi nedreptelor, neloialelor interpretări la care unii ziarişti din Occident încearcă să supună cetăţeni de diverse profesiuni şi situaţii de prin părţile noastre. Acei ziarişti îşi arogă drepturi nemăsurate. Vorbesc în numele unor instanţe ce nu i-au delegat sau i-au delegat în fals şi păstrează prin rapt acest drept nedrept al reproşului. Că de ce n-aţi făcut cutare, că până unde mai permiteţi etc., etc.
Există şi o explicaţie obiectivă a erorilor noastre. În loc să ne asumăm fiecare răspunderea, încercăm prea des şi prea convenabil să punem totul în cârca statului. Nimeni nu va întreba pe un editor austriac de ce n-a tipărit o carte. De exemplu, eu nu-l întreb nici pe editorul de la Gallimard de ce nu-mi publică poeziile, deşi nu i le-am trimis. Consider că e dreptul lui să hotărască. Pe când ziaristul francez cutare vine în ţara mea şi-l întreabă pe oricare editor de ce nu publică oricare carte. Ideea respectivului ziarist este că acea carte nu apare pentru că nu vrea statul. Ziceam că e o eroare a noastră pentru că n-ar trebui ca forţele decisive ale societăţii să se amestece niciodată în treburi care nu le aparţin. Ziceam că e o eroare a noastră pentru că n-ar trebui să punem în cârca
