Una din zece naşteri, din totalul de 130 de milioane câte au loc anual la nivel mondial, este prematură, se precizează într-un raport dat publicităţii, ieri, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Potrivit documentului, cifrele sunt îngrijorătoare, naşterile premature fiind specifice, mai ales, ţărilor sărace, însă cifre destul de mari au fost înregistrate şi în America de Nord sau în unele ţări bogate din Europa.
Datele raportului se bazează pe informaţii culese timp de 17 ani, din 1990 până în 2007. “85% dintre naşterile care se petrec până în cea de-a 37 săptămână de sarcină – cât durează perioada normală de gestaţie – au loc în Asia (70 de milioane anual) şi în Africa (peste 40 de milioane anual).
Însă cel mai mare număr de naşteri premature raportat la totalul mondial are loc în Africa, 12%, urmat de America de Nord, cu 10,6%, se mai arată în documentul remis de OMS. În Europa, procentul naşterilor premature este de 6,2%.
Specialiştii OMS subliniază că nou-născuţii prematur din Asia şi Africa nu au acces la îngrijire de specialitate, astfel că, un bebeluş născut la 32 de săptămâni, care cântăreşte mai puţin de două kilograme, are puţine şanse de supravieţuire. Însă, în cazul în care bebeluşul se naşte într-o ţară dezvoltată, şansele sale de supravieţuire sunt la fel de crescute ca şi cele ale unui copil născut la termen, se arată în raport.