Aşa se numeşte un fenomen psihologic, descris în urmă cu două decenii într-un obscur studiu antropologic semnat de Karl G. Heider. Acesta analizează caracterul subiectiv al percepţiei, care îi poate face pe observatorii unei întîmplări să producă relatări contradictorii, dar perfect plauzibile. Cum se întîmplă şi în filmul cu acelaşi nume.
Aşa se numeşte un fenomen psihologic, descris în urmă cu două decenii într-un obscur studiu antropologic semnat de Karl G. Heider. Acesta analizează caracterul subiectiv al percepţiei, care îi poate face pe observatorii unei întîmplări să producă relatări contradictorii, dar perfect plauzibile. Cum se întîmplă şi în filmul cu acelaşi nume.
Bazat pe două povestiri ale lui Ryunosuke Akutagawa, "Rashomon" şi "Yabu no naka", filmul lui Akira Kurosawa vorbeşte despre cei patru martori ai unei crime care îşi deapănă amintirile ajungînd la concluzii imposibil de împăcat. Într-un crîng este violată o femeie şi soţul acesteia este ucis. Martorii, fiorosul bandit Tajomaro, un anonim tăietor de lemne, samuraiul asasinat (cu care stabileşte legătura un medium) şi soţia samuraiului îşi vor repovesti amintirile în faţa unui preot budist şi a unui om din popor.
Descrierile sînt, aşa cum am mai spus, contradictorii, dar plauzibile şi ajung să se întîlnească în final. Ficţiune admirabilă, cu serioase implicaţii legale şi sociale. Cîtă încredere îi putem acorda unui martor pe care propria sa psihologie îl poate face să devină un sperjur inocent?
Doi cercetători din Marea Britanie, Elizabeth Loftus şi Martin Conway, susţin că o amintire, care provine de regulă din mai multe surse şi din cîteva experienţe, nu este neapărat o relatare a faptelor petrecute. Mulţi martori sînt sugestibili şi îşi vor modifica povestirea în raport cu întrebările care le sînt adresate.
Rugaţi să des