Hora mare a fotbalului se restrânge la un dans-pereche în care Dumitru Dragomir şi Gigi Becali mai dau de veste partenerului, după cum le este caracterul şi deprinderea ferelii. Ceilalţi cioflingari care promiseseră participare activă în acţiunea de deratizare a fotbalului s-au retras rând pe rând, tăcut şi strategic, recunoscând în intimitatea de clan că nu au suficientă osânză pentru a juca pe cărbunii încinşi. Aşa după cum era de aşteptat, fotbalul va rămâne pironit în metehnele sale. Nimic nu se va schimba. Contaminaţii viciului rămân pe poziţiile în care s-au înşurubat temeinic, graţie unei imunităţi îndelung antrenate. Martorii grotescului spectacol oferit de nimicnicii fotbalului, deşi dezamăgiţi de căderea prematură a cortinii, bifează totuşi satisfacţia platonică de a fi auzit din gura făptaşilor autodenunţuri care sparg legea tăcerii doar atunci când nervii nu mai sunt ţinuţi în frâu. Gigi Becali are păcatele lui. Nimeni nu cred că-i atât de naiv încât să-l ia întotdeauna în serios. Poveştile sale poartă cu sine, deseori, doza de fabulaţie menită să creeze audienţă. De această dată însă, Gigi Becali nu a apelat la imaginaţie decât acolo unde, nevând probe concrete ale susţinerii unor acuzaţii, a dat adevărurilor nuanţa insinuărilor, pentru a scăpa de incriminarea calomniei. Iau doar un singur exemplu. Gigi Becali insinuează că i-ar fi dat bani, bani mulţi, lui Dumitru Dragomir pentru ca Adrian Neaga să nu fie suspendat în urma unei acuzaţii de dopaj. Informaţia oferită de Becali, ambalată într-o transparentă insi­nuare, este cel puţin plauzibilă.

Cazul Neaga a fost îndelung dezbătut la vremea respectivă. Despre dopaj şi ameninţarea suspendării s-a discutat încă de pe vremea în care Adrian Neaga era jucător al Argeşului, jucător cu reale perspective de transfer la Steaua. Posibilitatea suspendării, suspendare pe care Argeşul n-avea forţa s-o ocol