Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România vrea să organizeze Campionatul European de fotbal american

Publicat in Mediafax, joi 21 februarie 2013 ·

Federaţia Română de Fotbal American, care se află momentan în proces de înfiinţare, intenţionează ca pe viitor să organizeze Campionatul European, având în acest sens sprijin din partea forului continental, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Răzvan Matche, iniţiatorul FRFA.

"În luna noiembrie a anului 2012 a fost semnat ordinul de recunoaştere a ramurii de sport fotbal american. În momentul actual am depăşit numărul cerut de echipe pentru a înfiinţa federaţia. Ne dorim să urgentăm procesul de înfiinţare a FRFA pentru că având o relaţie foarte bună cu federaţia europeană putem organiza un campionat european şi o finală de Euro Ball, un echivalent al Champions League în fotbalul american. Avem promisiuni de la federaţia europeană şi cea internaţională că în momentul în care vom fi recunoscuţi cu drepturi depline putem intra în discuţii pentru organizarea unor astfel de competiţii. Putem aduce chiar şi un meci demonstrativ între selecţionatele Europei şi SUA, care anul acest ase desfăşoară în Polonia. Din punct de vedere al pregătirii echipelor, putem aduce trofee europene în viitor", a declarat Matache.

Iniţiatorul FRFA spune că fotbalul american poate deveni în România o alternativă a spectatorilor pentru fotbal: "Toate echipele din România se autofinanţează. Nu avem sponsori. Fiecare echipă încearcă să atragă nişte parteneri care să ajute. Dar avem speranţa ca în momentul în care vom fi recunoscuţi ca federaţie, forul european să ne ajute cu echipamentul. Fără echipament nu poţi să practici acest sport, fără cască şi umeri de protecţie. Sportivii nu sunt profesionişti, nu trăiesc din asta, dar nu sunt sută la sută amatori. Există o conducere a clubului, antrenori specializaţi, programe bine definite de antrenamente. E un sport costisitor, din toate punctele de vedere. Multe echipe sunt formate din studenţi, dar sunt şi jucători de peste 30

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 33 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. Motivul pentru care poliţiştii au încătuşat-o

Adevarul acum o ora
O femeie din Bihor a ajuns în Arestul Poliţiei după ce, miercuri seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie în piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poliţiştii au descoperit, însă, că băiatul femeii

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 20 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°